Nicușor Dan, de la scandaluri cu autorizații de construire la dosare penale. Ce amenzi a primit edilul

Nicușor Dan, de la scandaluri cu autorizații de construire la dosare penale. Ce amenzi a primit edilulNicușor Dan. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Nicușor Dan este implicat în mai multe scandaluri legate de modul în care se construiește în București. Deși din primul moment în care a venit la primărie acesta a spus că va elibera autorizații de construire doar în mod legal, cei de la ISC spune că nu a fost așa. Drept urmare i-au aplicat primarului amenzi în valoare de 125 de mii de lei.

”Ca urmare a numeroaselor petiții adresate ISC, cu privire la nerespectarea prevederilor legale la emiterea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire, inspectorii ISC au efectuat controale prin sondaj.

Verificând aspectele sesizate, acestea concretizându-se în încheierea de procese verbale de control și procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor”, au transmis cei de la Inspectorat.

Scandaluri care s-au transformat în dosare penale

Controalele au fost făcute în acest an, iar amenzile au venit după. Drept urmare primarul a contestat deja o bună parte din amenzi. Dosarele sunt pe rolul instanțelor de judecată. Desigur că acestea nu sunt singurele probleme ale edilului. Acesta are mai multe plângeri la DNA tot legat de autorizații de construire.

Unul dintre aceste dosare este constituit în baza unei plângeri depuse de un dezvoltator imobiliar. Acesta acuză primăria de abuz în serviciu și trafic de influență. Este vorba despre suspendarea mai multor PUZ-uri date de municipalitatea prin mai multe ONG-uri.

Nicuşor Dan

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Procurorii DNA investighează mai multe infracțiuni de care este acuzat edilul

Omul de afaceri susține că Nicușor Dan s-ar afla în spatele acestor acțiuni. Tot la DNA se află și un alt dosar, în care procurorii au făcut deja percheziții, în vara anului trecut.

Este vorba despre semnarea unor documente ale arhitectului care nu mai deținea această funcție, dar era apropiat de Nicușor Dan. Ar fi vorba de nu mai puțin de 230 de certificate de urbanism și 15 autorizații de construire. Și în acest dosar se fac cercetări de natură penală.

Ne puteți urmări și pe Google News