Nicolae Ciucă, mesaj pentru eradicarea demagogiei din Parlament

Nicolae Ciucă, mesaj pentru eradicarea demagogiei din Parlament Nicolae Ciucă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Nicolae Ciucă, liderul PNL, le-a cerut, luni, senatorilor "mobilizare exemplară" pentru dezbaterea şi votarea obiectivelor legislative din PNRR,

Nicolae Ciucă, președintele Senatului, și liderul PNL, a menționat că, la începutul sesiunii parlamentare, invită grupurile parlamentare la decenţă şi activitate eficientă. Și asta pentru că Legislativul nu trebuie să fie "scena demagogiei", "a scandalului politic", ci "a muncii pentru cetăţeni şi a profesionalismului".

Care sunt marile obiective în a doua parte a anului

Priorităţile legislative ale noii sesiuni parlamentare care a început astăzi (n.r. - luni) sunt, în mod categoric, măsurile fiscale necesare echilibrării bugetare şi jaloanele din PNRR care vizează reformarea sistemului general de pensii, a pensiilor de serviciu şi o nouă lege a salarizării din sectorul public.

Sursa foto: arhiva EVZ

De îndeplinirea acestor jaloane depinde accesul României la fondurile europene din PNRR. Nu ne permitem să pierdem aceşti bani. De aceea, le cer colegilor senatori ca mobilizarea pentru dezbaterea şi votarea obiectivelor legislative din PNRR să fie una exemplară". A scris Nicolae Ciucă pe contiul de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nicolae Ciucă, președintele Senatului, mesaj pe contul de Facebook. Ce le-a cerut parlamentarilor

El a menţionat că legile trebuie să fie mai simple şi mai clare. Iar, în această sesiune de toamnă, va continua să lucreze la eliminarea suprapunerilor din acte normative şi la reducerea birocraţiei.

"Ca preşedinte al Senatului îmi asum să contribui la reclădirea încrederii cetăţenilor în instituţia parlamentară. Pentru acest obiectiv sunt necesare o atitudine echilibrată şi un comportament serios, fără circ şi fără gesturi la limita bunului simţ. Parlamentul nu trebuie să fie scena demagogiei, nici a scandalului politic, ci a muncii pentru cetăţeni şi a profesionalismului.

Invit toate grupurile parlamentare la decenţă şi la activitate eficientă. Traversăm un context economic şi social complicat, în care se impune ca atât puterea, cât şi opoziţia să dea dovadă de responsabilitate. Urez tuturor colegilor putere de muncă şi gândul bun, pentru a servi cum se cuvine interesele românilor şi ale României. Doamne ajută!". A mai scris Ciucă, conform Agerpres.