Nicolae Ciucă, despre eliminarea pensiilor speciale. Pentru PNL contează doar efectele proiectului adoptat de deputați
- Andra Puiu
- 26 iunie 2023, 21:24
Nicolae Ciucă a declarat, în Parlement, chiar înainte de votul pe eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor că acest demers va ajuta România să accese fondurile europene din PNRR. Liderul PNL a subliniat că nu contează cine a implementat acest proiect, ci efectele pe care le va avea asupra societății.
Pentru PNL nu contează cine a implementat proiectul privind eliminarea pensiilor speciale
Președintele Senatului a mai adăugat că pentru PNL nu contează nici a pus la punct proiectul privind reforma pensiilor speciale, ci efectele pe care legea adoptată de Camera Deputaților le va avea supra societății românești. Ciucă a susținut că PNL va vota pentru această lege. Proiectul a fost adoptat de deputați cu 382 de voturi pentru, trei abțineri și trei împotrivă. Este important de precizat că liderul PNL a anunțat că cei care nu vor vota pentru acest proiect de lege vor fi excluși din partid.
„Votăm în favoarea acestui demers. Pentru PNL nu paternitatea proiectului contează, ci care sunt efectele lui pentru credibilitatea Parlamentului, pentru sistemul de pensii și pentru societate în ansamblu. Mesajul profund al votului de azi e că vrem să așezăm societatea și instituțiile statului pe valori unitare și comune”, a încheiat Nicolae Ciucă.