Nici Codul Silvic scris de Dumnezeu nu ne salvează pădurile, dacă nu dispare mafia

Nici Codul Silvic scris de Dumnezeu nu ne salvează pădurile, dacă nu dispare mafia

Toată discuţia din jurul modificărilor aduse Codului Silvic este o perdea de fum.

După scandalul acesta stă ascunsă mafia care a comis în ultimii 25 de ani o crimă de mediu împotriva României. Publicul este ameţit de două săptămâni cu argumentele celor care dezbat schimbările din Codul Silvic. Peste această dezbatere a fost abil suprapusă tema presupuselor interese care ar sta în spatele modificărilor cerute de preşedintele României, Klaus Iohannis. EVZ a prezentat ieri documentul care expune cum, în 2008, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, făcea lobby pentru austriecii de la Schweighofer în calitate de deputat PSD. Este rezonabil să suspicionăm, în aceste condiţii, că Iohannis putea să fie adus în calea austriecilor de către cel mai apropiat consilier al său.

Subiectul e interesant, dar nu acest aspect este cel de care depinde stoparea defrişărilor ilegale.Scandalul pe această temă acoperă subiectul principal al discuţiei: mafia îmbogăţită din crime de mediu.

Stoparea defrişărilor nu depinde de rezultatul dezbaterii privind Codul Silvic. Adevărul este că nici dacă Dumnezeu ne-ar scrie un Cod Silvic nou, care ar fi evident perfect, nu s-ar stopa crima de mediu cât timp criminalii sunt lăsaţi în pace să-şi vadă de afaceri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pădurile nu au fost distruse pentru că România a avut un Cod Silvic strâmb sau ineficient. Ţara a fost defrişată de o mafie care s-a cimentat şi dezvoltat în ultimii 25 de ani în interiorul Romsilva, structura responsabilă prin lege de gestionarea pădurilor. Această mafie s-a extins şi în zona retrocedărilor, când a observat că astfel poate să intre direct în posesia pădurilor care erau înainte ale statului. Orice lege, oricât de bună este, devine inutilă dacă cei puşi să o aplice acţionează ticălos, după propriul interes. Despre asta este vorba. Dacă vrem să înţelegem ce s-a întâmplat şi cum se pot corecta lucrurile, trebuie să ne uităm la interesele persoanelor importante care au decis în Romsilva.

Una dintre aceste persoane este senatorul PSD Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, cel care l-a plasat pe Adam Crăciunescu la conducerea Romsilva. Ambii cu mari probleme penale în dosarul retrocedărilor ilegale în care a fost arestat Hrebenciuc. Orice defect din Codul Silvic este infinit mai puţin grav decât faptul că Adam Crăciunescu este lăsat la şefia Romsilva, după ce a fost trimis în judecată.

„Inculpatul Crăciunescu Adam a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către inculpatul Hrebenciuc Viorel, prin intermediul suspectului Sârbu Ilie, referitoare la modul în care Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure de peste 40.000 de hectare. În consecință, inculpatul Crăciunescu Adam a luat măsuri împotriva intereselor Romsilva”, se arată în rechizitoriul care îl trimite pe Crăciunescu în faţa instanţei.

Cum îşi imaginează cineva că se poate stopa vreo ilegalitate cu un astfel de personaj la conducerea Romsilva? Pentru a înţelege nivelul de control exercitat de Sârbu asupra lui Crăciunescu, vă mai dau un citat dintr-o sursă apropiată baronului de Caraş, Sorin Frunzăverde, cercetat şi el pentru corupţie. „Frunzăverde şi Sârbu sunt certaţi pentru că omul lui Frunzăverde nu a fost numit la Romsilva Caraş-Severin pe vremea USL.

Crăciunescu a pus persoana pe care o cerea Ilie Sârbu, deşi postul acela era al PNL, prin protocolul USL. Pur şi simplu l-a sfidat pe Frunzăverde”. Era ceva să îl sfidezi pe Frunzăverde în perioada de glorie a USL. Să nu ne imaginăm că baronul liberal din cel mai împădurit judeţ al României intenţiona să pună şef vreun personaj interesat de prezervarea pădurii.

Tot despre afaceri, defrişări, profit era vorba. Vorbim de aceeaşi mafie. Cât timp nu dispare mafia asta, orice discuţie despre Codul Slvic e inutilă şi nu va schimba nimic.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

   

Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”

Facebook: pagina publică

Humanitas: pagina de autor

Video: pagina de Youtube

Google+: pagina personală

   

Citiţi mai multe:

 

Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.

Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII

Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali

Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!