Netflix pune la dispoziție un abonament fără bani. Ce prevede această ofertă și pentru cine e disponibilă

Netflix pune la dispoziție un abonament fără bani. Ce prevede această ofertă și pentru cine e disponibilă Noul thriller de pe Netflix, în top 3 în România. Sursa foto: dreamstime.com

Compania Netflix încearcă să atragă noi abonați și pentru a reuși acest lucru a demarat un proiect care oferă produse gratuite pe platforma on-line.

Reprezentanții companiei Netflix testează pe piața din Kenya un „abonament” gratuit în totalitate, care oferă acces la o parte din conținutul disponibil pe serviciu. Deschiderea contului gratuit asigură însă accesul doar la câteva producții originale. Platforma Netflix încearcă prin această mișcare să convingă cât mai mulți oameni să-și facă și abonamente plătite. Abonamentul gratuit e disponibil tuturor celor care au 18 ani împliniți și folosesc un smartphone cu Android.

Ce include abonamentul gratuit de la Netflix

Acesta include mai multe filme și seriale, printre care și producțiile Netflix Blood & Water, Bridgerton și filmul de acțiune Army of the Dead. Abonamentul gratuit nu oferă posibilitatea de a face cast pe un alt ecran și nici de a descărca filmele sau serialele pentru a fi văzute ulterior în modul offline.

Altfel, zilele trecute, cei de la Netflix au anunțat că pregătesc un nou format de serial care va permite spectatorului să aleagă singur ordinea episoadelor pe care le urmărește. Potrivit The Hollywood Reporter, un spectator va putea să urmărească primele șapte episoade în orice ordine dorește, ca în cazul seriei „Interrogation” de la Paramount +.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un nou model de serial propus de platforma de filme și seriale on-line

Conform informațiilor prezentate de platorma Netflix, „Jigsaw” se bazează pe o poveste reală în care au dispărut 70 de miliarde de dolari în obligațiuni la purtător, de pe Wall Street. Acestea erau expuse riscului din cauza inundațiilor cauzate de uraganul Sandy.

Povestea relatată în serial se întinde pe parcursul a 25 de ani, de la deceniul dinainte de jaf până la un an după aceea. Noua serie are în distribuție nume sonore precum Giancarlo Esposito, Paz Vega, Rufus Sewell și Jai Courtney. Giancarlo Esposito este vedeta din „Breaking Bad” și „The Mandalorian”. Acesta va juca rolul unui hoț veteran care nu poate sta departe de o viață criminală.