Netanyahu a câștigat RĂZBOIUL cu AL JAZEERA. A ÎNCHIS transmisia postului în ISRAEL

Netanyahu a câștigat RĂZBOIUL cu AL JAZEERA. A ÎNCHIS transmisia postului în ISRAEL

Oficialii de la Tel Aviv au decis să închidă forțat activitatea televiziunii Al Jazeera din Israel astfel încât transmisiunile prin cablu și satelit vor fi anulate. Premierul isralelian, Benjamin Netanyahu a acuzat postul de televiziune că prin materialele sale jurnalistice încurajează violența și terorismul.

Ministrul Comunicațiilor din Israel, Ayoob Kara, a declarat, că televiziunea Al Jazeera nu va mai transmite de pe teritoriul israelian iar acreditările și birourile jurnaliștilor vor fi închise, scrie Digi 24.

Astfel,  Israelul s-a înscris în rândul unor ţări (Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite), în demersurile de a împiedica Al Jazeera să funcţioneze în aceste state şi în teritoriile palestiniene ocupate. 

Demersul vine după doar o lună de la solicitarea formulată de un grup de cinci ţări arabe în vederea închiderii Al Jazeera, după un conflict diplomatic cu Qatar, pe care l-au acuzat că sprijină terorismul.

La rândul său, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat în iulie a.c, televiziunea de incitare la violenţă prin difuzarea unor materiale despre evenimente recente legate de Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.

„În ultima vreme, aproape toate ţările din regiunea noastră au stabilit că Al-Jazeera sprijină terorismul şi radicalizarea religioasă. Şi când vedem că toate aceste state au stabilit ca fapt că Al Jazeera este o unealtă a Statului Islamic, Hamas, Hezbollah şi Iran, şi noi suntem singurii care nu au făcut acest lucru, atunci se întâmplă ceva absurd aici”, a adăugat  Ayoob Kara.

În replică, oficialii de la Al Jazeera au precizat  că „denunţă” decizia Israelului, o ţară care a pretins că e „singurul stat democratic din Orientul Mijlociu”. Reprezentanţii televiziunii au adăugat că Ayoob Kara nu a putut argumenta cu un exemplu de buletin de ştiri sau situaţie care să arate că televiziunea a eşuat să demonstreze profesionalism şi obiectivitate în materialele sale din Ierusalim.

Reprezentanţii Al Jazeera au mai transmis că vor face ”demersurile legale necesare” şi că televiziunea va continua să transmită „ştiri şi evenimente din teritoriile palestiniene ocupate într-un mod profesionist şi obiectiv, în conformitate cu standardele sale jurnalistice stabilite de organizaţii internaţionale relevante, precum British Broadcasting Code al Ofcom (autoritatea care reglementează audiovizualul în Marea Britanie, n.r.)”.

În iulie, Al Jazeera a transmis că Israel s-a aliniat cu patru state arabe - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrain, care au rupt legăturile diplomatice şi comerciale cu Qatar.

Televiziunea Al Jazeera a fost cenzurată şi de guvernul din Egipt.

EXCLUSIV. Directorul general Al Jazeera, Mostefa Souag, răspunde atacurilor a 13 țări arabe la adresa postului de știri | Interviu eveniment realizat de Dan Andronic la Doha

Interviu-eveniment: Dan Andronic, la Doha, în dialog cu directorul general Al Jazeera, Mostefa Souag (II)

EXCLUSIVE. Al Jazeera GM, Mostefa Souag, responds to the attacks of 13 Arab countries on the news channel | Dan Andronic's interview

Ultimele VEȘTI din RĂZBOIUL dintre Al Jazeera și Netanyahu