Nestle a extins retragerea de la comercializare a laptelui praf pentru sugari la nivel global

Nestle a extins retragerea de la comercializare a laptelui praf pentru sugari la nivel globalBebeluș. Sursa foto: Freepik

Nestle a extins retragerea de la comercializare a mai multor loturi de lapte praf pentru sugari, după identificarea unei posibile toxine care ar putea provoca greață, vărsături și crampe abdominale, măsura vizând acum, pe lângă Europa, America de Nord și de Sud, Asia, inclusiv China, și Brazilia, potrivit Reuters.

Loturile de lapte praf pentru sugari, retrase în mai multe țări

Nestle a anunțat, luni, retragerea voluntară de la comercializare a mai multor loturi de lapte praf pentru sugari din mărcile SMA, BEBA și NAN, distribuite în mai multe țări europene, printre care Germania, Austria, Danemarca, Italia, Suedia și Franța. De asemenea, loturile au fost rechemate și în România, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Cel puțin 37 de țări, din Europa până în Australia, Brazilia, China și Mexic, au emis avertismente de sănătate privind loturile de lapte praf pentru sugari care ar putea fi contaminate.

Retragerea pe scară largă a produsului, începută la un nivel mai redus în luna decembrie, reprezintă o provocare pentru noul director general al Nestle, care încearcă să relanseze creșterea printr-o revizuire a portofoliului companiei, după o perioadă agitată la nivel managerial. Săptămâna aceasta, acțiunile Nestle au scăzut cu aproximativ 4,5%, potrivit Reuters.

Decizia luată de Nestle, o măsură preventivă

Ministerul Sănătății din Brazilia a anunțat miercuri că decizia Nestle reprezintă o măsură preventivă, luată după detectarea toxinei în produse provenite din Țările de Jos. Nestle Australia a precizat că loturile retrase au fost produse în Elveția, în timp ce Nestle China a anunțat retragerea unor loturi importate din Europa.

Lapte praf

Lapte praf. Sursa foto: Freepik

Ministerul Sănătății din Austria a anunțat că retragerea vizează peste 800 de produse provenite din mai mult de 10 fabrici și reprezintă cea mai amplă retragere din istoria Nestle. Totuși, un purtător de cuvânt al companiei nu a putut verifica informaţia.

„În urma detectării unei probleme de calitate la un ingredient provenit de la un furnizor important, Nestle a efectuat teste asupra tuturor uleiurilor de acid arahidonic şi a amestecurilor de uleiuri utilizate la fabricarea produselor sale nutriţionale pentru sugari potenţial afectate”, a spus un alt purtător de cuvânt.

Atenționarea Agenției pentru siguranţa produselor alimentare din Marea Britanie

Nestle a retras loturi de produse SMA, BEBA și NAN din Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Elveția și Marea Britanie, după ce a avertizat asupra posibilei prezențe a cereulidei, o toxină produsă de unele tulpini ale bacteriei Bacillus cereus.

„Cereulida este foarte stabilă la căldură, ceea ce înseamnă că este puţin probabil să fie distrusă prin gătit, utilizarea apei clocotite sau la prepararea laptelui pentru sugari. Dacă este consumată, poate duce la apariţia rapidă a simptomelor”, a anunțat Agenţia pentru siguranţa produselor alimentare din Marea Britanie.

Loturile retrase din România

Nestle a publicat numerele de lot ale produselor vândute în diferite țări care nu trebuie consumate și a precizat că face demersuri pentru a reduce la minimum eventualele întreruperi ale aprovizionării.

În România, rechemarea vizează loturi din următoarele produse: NAN Expertpro Confort 1, NAN Expertpro Confort 2, NAN 1 Supremepro, NAN 2 Supremepro, Alfamino, NAN Expertpro fără lactoză, PreNAN Stage 2, NAN Expertpro HA, NAN Expertpro AR, NAN 1 Optipro, NAN 1 Comfortis.

Persoanele care au cumpărat produse din loturile vizate sunt îndemnate să nu le ofere copiilor spre consum. Produsele pot fi returnate în magazinele de unde au fost achiziționate, iar părinții vor primi contravaloarea acestora.