Nemții se declară favorabili euthanasiei active voluntare

Nemții se declară favorabili euthanasiei active voluntare

Nemții se declară favorabili euthanasiei active voluntare. Un studiu realizat de Institutul de cercetare YouGov publicat vineri la Berlin, arată că două treimi dintre germani ar susţine legalizarea eutanasiei active voluntare, în timp ce mai puţin de 20% se opun.

Studiul a avut loc în contextul în care în Germania sunt pe rolul instanțelor procese în care cadre medicale sunt acuzatre că ar fi ajutat pacienții să moară. Miercuri, Curtea Federală de Justiţie din Germania a menţinut deciziile unor tribunale regionale din Berlin şi Hamburg în legătură cu doi doctori care nu au luat măsurile necesare să salveze vieţile unor pacienţi împotriva voinţei acestora, lăsându-I să moară. Instanța a recomandat netrimiterea în judecată a medicilor, deoarece voinţa pacienţilor a fost factorul decisiv.

Conform legislaţiei actuale din Germania, eutanasia voluntară este interzisă, notează DPA citată de Agerpres, iar suprtimarea vieții unei persoane la solicitarea acesteia este pasibilă de până la cinci ani de închisoare. Totuşi, arată sursele citate, eutanasia pasivă, de exemplu prin oprirea echipamentelor medicale care ţin pacientul în viaţă, sau moartea asistată indirect, prin administrarea de medicamente puternice pentru aplanarea durerii şi pentru accelerarea morţii, sunt permise. De asemenea, sinuciderea asistată, adică punerea la dispoziţia pacientului medicamente care îl pot ucide, nu atrage punerea sub acuzare a celui care o face.

Conform sondajului YouGov, realizat în aprilie în rândul a 2.085 de persoane, 67% dintre germani sunt în favoarea schimbării legislaţiei pentru a permite eutanasia activă. Numai 17% sunt împotriva unei astfel de măsuri. Sondajul mai arată că 75% sunt în favoarea eutanasiei pasive, un procent mai ridicat, de 82%, înregistrându-se în rândul respondenţilor de peste 55 de ani. În Germania, sinuciderea asistată, care înseamnă a pune la dispoziţia pacientului medicamente care îi cauzează moartea, nu atrage punerea sub acuzare a celui care o face. Conform sondajului, 69% sprijină asta.

 

Ne puteți urmări și pe Google News