Nelu Tătaru, recunoaște. Sistemul de sănătate, în colaps. „Cerem ajutorul”
- Lucian Ionescu
- 30 octombrie 2020, 15:51
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a afirmat, vineri, că după 5 ani de la tragedia care a avut loc în noaptea de 30 octombrie 2015, de la Clubul Colectiv, lucrurile pentru tratarea "marelui ars" în sistemul sanitar s-au schimbat, dar mult prea lent.
„Astăzi se împlinesc 5 ani de la tragedia Colectiv. În fiecare an, la această dată, gândul nostru se îndreaptă la tinerii care şi-au pierdut viaţa în acel cumplit accident, către familiile îndoliate ale acestora, dar şi către cei care au supravieţuit.
După 5 ani, lucrurile pentru tratarea "marelui ars" în sistemul sanitar s-au schimbat, dar mult prea lent.
S-a modificat legislaţia pentru reducerea şi optimizarea timpilor de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţară şi au fost trimişi la specializare medici şi cadre medicale în clinici din afara ţării.
Printr-un program al Băncii Mondiale, 6 secţii din spitalele din ţară au fost dotate cu echipamente medicale necesare în valoare de peste 33 milioane de euro", a afirmat Nelu Tătaru, într-un mesaj în contextul împlinirii a 5 ani de la tragedia din Clubul Colectiv.
În spitalele de arși nu s-a schimbat nimic El a spus că "încă suntem" în etapa în care se adaptează infrastructura pentru tratarea"marelui ars" în ţară.
"Avem tot 23 de paturi destinate pentru aceşti pacienţi şi suntem nevoiţi să cerem ajutor în clinicile din afara ţării atunci când capacitatea de tratare este depăşită. Încă nu avem exerciţiul de a raporta şi recunoaşte, transparent, infecţiile nosocomiale din unităţile sanitare şi încă ne lipseşte o bancă dedicată pentru ţesuturi şi piele", a mai arătat ministrul.
Toate proiectele sunt „mult întârziate"
El a amintit că anul acesta trebuia să înceapă construcţia celor trei noi centre multifuncţionale de mari arşi, asigurate din fonduri printr-un program în colaborare cu Banca Mondială, dar a găsit toate proiectele "mult întârziate".
„Am reuşit ca, pentru Centrul de mari arşi de la Timişoara, care este şi cel mai avansat proiect, să obţinem în data de 18 august 2020 autorizaţia de construcţie şi suntem în faza de pregătire finală a documentelor de licitaţie pentru execuţia clădirii. Licitaţia va fi lansată în luna noiembrie. De altfel, estimăm că peste şase luni vom avea toate trei licitaţii de construcţie pornite", a mai spus Tătaru.
Tratament gratuit pentru supraviețuitorii de la Colectiv
Potrivit acestuia, cele trei noi centre multifuncţionale de mari arşi, care se vor construi la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti (Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu), vor include, pe lângă secţiile de mari arşi, secţii ATI, blocuri operatorii şi UPU sau conexiune cu UPU existent.
„Este vorba despre o investiţie de peste 192 milioane de euro în urma căreia vor funcţiona 188 de paturi pentru pacienţi cu arsuri grave, 56 săli de operaţie şi mai multe facilităţi la standarde actuale. Sunt ministru al Sănătăţii de 8 luni, iar mandatul meu a coincis cu cea mai mare provocare sanitară mondială din ultimul secol, dar consider că am rămas datori societăţii şi tinerilor de la Colectiv cu urgentarea măsurilor pentru tratarea optimă a pacienţilor cu arsuri grave în România", a afirmat Tătaru.
El consideră că este nevoie "stringentă şi de o regândire şi restructurare" a întregului sistem sanitar românesc pentru beneficiul pacienţilor, dar şi pentru profesioniştii din domeniu.
Tătaru a salutat iniţiativa la care a contribuit şi Ministerul Sănătăţii, în urma căreia supravieţuitorii Colectiv vor beneficia de tratament decontat pe întreaga durată a vieţii, potrivit agerpres.ro