Nelu Tătaru anunță o posibilă catastrofă în plină pandemie. Este posibil acest scenariu?

Nelu Tătaru anunță o posibilă catastrofă în plină pandemie. Este posibil acest scenariu?

Ministrul Sănătății,a lansat un avertisment grav după ultimele evoluții în ce privește numărul de îmbolnăviri și decese.

Numărul persoanelor din țara noastră, care au probleme din cauza coronaviruslui este în creștere. Sâmbătă au fost raportați la nivel național 745 de pacienți infectați care sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă. În acest context, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a tras din nou un semnal de alarmă și a vorbit despre nerespectarea regulilor impuse în timpul pandemiei. El a avertizat că s-ar putea ajunge la o explozie a cazurilor și în România.

Oficialul a apreciat că s-ar putea ajunge la un moment dat și la un număr de 7.000 de cazuri înregistrate zilnic, în condițiile în care trendul este unul de creștere.

„Ține doar de noi dacă vom ajunge la 7.000 de cazuri”

„Suntem pe un trend ascendent. Suntem la o aglomerare a unităților de urgență. Pregătim niște măsuri. Nerespectarea regulilor va aduce cazuri noi. Toate cazurile grave ajung la ATI, cele uşoare vor sta acasă. Ține doar de noi dacă vom ajunge la 7.000 de cazuri. Măsurile impuse acum îşi fac efectul în 14 zile. Această pandemie nu se tranșează în spitale”, a afirmat Nelu Tătaru la România TV.

Nelu Tătaru, anunț de ultimă oră. Ce se întâmplă cu bolnavii de COVID-19

Interziși în spital! Decizia luată de Nelu Tătaru pentru acești pacienți

Până sâmbătă, la data de 17 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 176.468 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 129.556 de pacienți au fost declarați vindecați.

În intervalul 16.10.2020 (10:00) – 17.10.2020 (10:00) au fost raportate 63 de decese (37 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.952 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Ne puteți urmări și pe Google News