Negocierile comerciale dintre SUA și Canada, oprite din cauza unui deepfake
- Iulia Moise
- 24 octombrie 2025, 09:09
Trump / sursa foto: captură videoPreședintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că negocierile comerciale dintre SUA și Canada au fost oprite, în urma apariției unui clip publicitar care îl prezintă pe fostul președinte Ronald Reagan vorbind împotriva tarifelor vamale.
Conform afirmațiilor lui Trump, spotul ar fi fost realizat fără autorizație și ar fi transmis un mesaj eronat despre poziția fostului lider american.
Trump acuză folosirea frauduloasă a imaginii lui Ronald Reagan
„Fundația Ronald Reagan tocmai a anunțat că Canada a folosit în mod fraudulos o reclamă, care este FALSĂ, în care apare Ronald Reagan vorbind negativ despre tarife”, a scris Donald Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Potrivit acestuia, reclama ar fi avut un cost de 75.000 de dolari și ar fi fost realizată „doar pentru a interfera cu decizia Curții Supreme a Statelor Unite și a altor instanțe”.
Trump a subliniat, de asemenea, că tarifele reprezintă, în opinia sa, un instrument esențial pentru economia și securitatea națională a Statelor Unite.
„Pe baza comportamentului lor grav, toate negocierile comerciale cu canada sunt prin prezenta întrerupte”, a declarat Trump.
Discurs radio din 1987, folosit în videoclip
Într-un comunicat emis după declarațiile lui Trump, Fundația Prezidențială și Institutul Ronald Reagan a confirmat că o agenție guvernamentală din Ontario a folosit materiale audio dintr-un discurs radio susținut de Ronald Reagan la 25 aprilie 1987, intitulat „Adresă radio către națiune despre comerțul liber și echitabil”.
Conform fundației, clipul ar fi redat selectiv fragmente din acel discurs, schimbând sensul mesajului original.
„Reclama denaturează conținutul adresării prezidențiale, iar Guvernul provinciei Ontario nu a solicitat și nu a primit permisiunea de a utiliza sau edita declarațiile”, se arată în comunicatul instituției.
Reprezentanții fundației au precizat că nu au fost contactați în prealabil de autoritățile canadiene și că nu au acordat permisiunea pentru folosirea și modificarea materialului audio original al fostului președinte american.
Tensiuni reînnoite între Statele Unite și Canada,
Decizia anunțată de Donald Trump intervine într-un context de tensiuni reînnoite între Statele Unite și Canada, pe fondul discuțiilor legate de tarifele aplicate produselor agricole, metalurgiei și industriei de oțel.
Totodată, potrivit unei analize citate de Goldman Sachs, întreprinderile și consumatorii americani suportă cea mai mare parte a costurilor generate de tarifele vamale, ceea ce a determinat unele companii să solicite reevaluarea politicilor comerciale bilaterale.
Până la momentul redactării acestei știri, autoritățile de la Ottawa nu au oferit o reacție oficială la declarațiile președintelui american.
În lipsa unui dialog direct între cele două guverne, suspendarea discuțiilor ar putea întârzia semnarea unor acorduri economice planificate pentru sfârșitul anului.