În primăvara lui 1985, când mă pregăteam pentru faza finală a Olimpiadei de matematică, am fost trimis pentru pregătire alături de alți elevi care pregăteau finala.
Asta era la Liceul Ienăchiță Văcărescu, iar pregătirea era făcută de regretatul profesor Sorin Săileanu într-o sală de clasă obișnuită. Atunci când am intrat prima oară în sala aceea, am văzut o dispunere curioasă a elevilor în bănci. Erau doar trei elevi. Unul în banca întâi, locul cel mai din stânga, altul tot în banca întâi, dar în locul cel mai din dreapta, iar al treilea în ultimul rând. Distanța dintre oricare doi era de cel puțin șapte metri, și numai așa se putea lucra cu ei, altfel doi dintre ei își băteau joc de cel de-al treilea în timp ce profesorul explica la tablă. Unul dintre cei trei era Cristinel Mortici (azi la Univ. Valahia, din Târgoviște), altul era Florin Popescu (care la vremea aceea mi s-a părut mai bun, devenit cunoscut mai recent drept „baronul puilor“). Cel de-al treilea elev, colegul lor, era ținta glumelor practice, de o virulență care-l făcea pe profesorul Săileanu să ia măsuri speciale pentru a lucra cu ei. Când era vorba de matematică, fiecare dintre cei trei elevi era excepțional. Am văzut din partea lor explozii de imaginație și idei inteligente demne de admirație. Nu trecea zi fără o „glumă“ ciudată, neapărat pe seama cuiva. Anul acela, F. Popescu s-a calificat în lotul extins al României, și a susținut barajele pentru calificarea în echipa pentru olimpiada internațională. Un an mai târziu, la finala olimpiadei din 1986, unul dintre elevii din delegația Dâmboviței ținea un regim alimentar strict, din pricina unei maladii serioase. Își adusese cu el mâncare pentru o săptămână. La internatul liceului din Arad, un alt elev i-a urinat într-una dintre pungile cu brânză, apoi i-a legat punga la loc și i-a pus-o înapoi în bagaj, exact cum i-a găsit-o. Noi, ceilalți elevi, l-am bănuit pe F. Popescu că ar fi făcut asta, și nu doar pentru că el s-a amuzat cel mai tare, ci și pentru că oroarea cu pricina ni s-a părut consistentă stilului. Anii au trecut. Presa a relatat pe larg că în iunie 2002 o anchetă a Ministerului Educației a descoperit că, în octombrie 2001, la Universitatea Valahia au fost puse 214 note false în catalog, în urma unei „sesiuni de reexaminare“ organizate de Cristinel Mortici și Florin Popescu, atunci cadre universitare. Apoi, F. Popescu a părăsit zona matematicii, pentru care avea un talent imens, și s-a lansat în politică, unde a ajuns preşedinte al CJ Dâmbovița. După alegerile din 2012, a fost acuzat că în campania electorală a cerut şi a primit de la o firmă peste 60 de tone de pui grill, pe care i-ar fi împărţit alegătorilor din colegiul său. A fost condamnat pentru asta, apoi a făcut apel. La apel, Florin Popescu le-a spus judecătorilor de la ÎCCJ că nu a făcut nimic ilegal, ci doar i-a ajutat pe săraci, că n-a făcut altceva decât să împartă carne de pui oamenilor săraci din judeţ, arătând că „Biserica, UNICEF, Crucea Roşie fac și ele acţiuni caritabile și donaţii şi nu sunt puse sub acuzare“. Evident că ar fi o idee neinspirată ca niște oameni politici neinteligenți să fie votați în alegeri. Dar ce facem cu cei foarte inteligenți? Ce facem cu foștii olimpici, mai ales cu cei care vorbesc superb și strălucesc? Unde ne uităm?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
