Nașul clanului Gambino din New York, ucis în fața familiei

Nașul clanului Gambino din New York, ucis în fața familiei

Frank (Francesco) Cali a fost împușcat de șase ori în zona pieptului, înainte să fi e călcat cu o camionetă albastră, în fața casei sale din New York. O premieră în metropola americană. Nici un naș mafi ot nu a mai fost asasinat astfel în New York din 1985.

Potrivit relatărilor martorilor, nu există nici un dubiu că agresorul lui Frank Cali (53 de ani) a acționat ca să-l ucidă pe nașul familiei Gambino, una din cele cinci mari familii ale mafiei americane. Potrivit presei din New York, un bărbat încă neidentificat a deschis focul de mai multe ori asupra lui Cali care se afla lângă mașina sa, în fața casei din cartierul Todt Hill din Staten Island.

 Martorii au declarat că au auzit cel puțin șase focuri de armă și apoi pe membri familiei lui Cali ieșind din casă și apoi izbucnind în plâns lângă corpul acestuia. Un bărbat țipa în fața casei „tată! tată!” iar o femeie striga în telefon: „de ce nu vine ambulanța? Nu mai respiră!”, relatează Daily Mail.

Atacul a avut loc la ora locală 21.20. Ulterior, poliția a confirmat identitatea lui Cali. Medicii au declarat decesul acestuia la spitalul universitar din Staten Island. Poliția a declarat că deocamdată nu se cunosc motivele asasinatului și că nu a fost făcută nici o arestare, doar o anchetă fiind demarată.

Chiar dacă Frank Cali a fost liderul unei grupări criminale, la ora actuală poliția nu are siguranța că uciderea sa este o reglare de conturi între mafioți. Anchetatorii încearcă acum să afle dacă asasinatul a fost comandat de cele cinci familii mafiote din New York (Genovese, Gambino, Lucchese, Colombo, Bonanno) sau este vorba de un individ care a acționat singur. Totuși, autoritățile fac față de mai multe luni a unei intensificări a activităților mafiote în metropola americană.

No respect

Născut în Sicilia, Francesco „Franky Boy” Cali fusese promovat în postul de șef interimar în 2015, ca succesor al lui Domenico „Greaseball” Cefalu. Cali avea relații de lungă durată cu mafia siciliană și familia Gambino și păstra în mod deliberat un profil discret în timpul mandatului său. Asasinarea sa este prima a unui lider mafiot new-yorkez după 1985, când a fost ucis celebrul naș al familiei Gambino, Paul Castellano, la Spark Steak House în Manhattan, în 1985. John Gotti, cel care a organizat asasinarea lui Castellano, a preluat ulterior conducerea familiei mafiote Gambino. „Până și Gotti dădea dovadă de mai mult respect. A făcut-o în Manhattan”, a explicat o sursă din poliție pentru New York Post. Sursa respectivă a explicat că uciderea lui Frank Cali în fața casei acestuia a fost „o lipsă de respect” pentru că familia sa se afla înăuntru. Gotti a condus familia Gambino până în anul 1992, când a fost condamnat pentru 13 crime, obstrucție în fața justiției, conspirație de a comite crimă, pariuri ilegale, extorcare de fonduri și evaziune fiscală, primind pedeapsa de închisoare pe viață. Zece ani mai târziu, murea de cancer după gratii.

A făcut doar 16 luni de pușcărie

Influența familiei Gambino, considerată ca unul din cele mai mari grupări de crimă organizată din Statele Unite, s-a estompat în anii 90 după ce mai mulți membri ai familiei au furnizat informații guvernului și mai mulți lideri au fost arestați. Frank Cali a fost și el închis timp de 16 luni, în 2008, dar pentru o legătură a sa cu o schemă de extorcare de fonduri legată de o încercare de construire a unei piste pentru curse de mașini NASCAR. Timp de decenii, activitățile de crimă organizată din New York au fost controlate de familii mafiote: Genovese, Gambino, Lucchese, Colombo, Bonanno.

Potrivit presei din New York, Francesco „Franky Boy” Cali era un „naș” extrem de discret pe care foarte puțini îl vedeau. Un mafiot de modă veche.

După ce a preluat conducerea clanului Gambino a adus noi gangsteri în sânul organizației, în special imigranți italieni, pentru activități de trafic de heroină și Oxycodonă, un opiaceu puternic. Potrivit unor surse, familia Gambino nu mai numără la ora actuală decât între 150 și 200 de membri. În cursul anilor 60 se estima că activitățile ilegale ale clanului Gambino produceau 500.000.000 de dolari pe an.

 Ucis în zona unde s-a filmat „Nașul”

 Cartierul Todt Hill din Staten Island unde trăia Frank Cali este cunoscut ca având legături cu crima organizată. Mai mult, zona unde a locuit Cali a servit, în 1972, ca loc de filmare pentru celebrul film „Nașul” în regia lui Francis Ford Coppola, relatează BBC. Însă locuitorii cartierului nu și-au imaginat că au avut un naș mafiot drept vecin, după cum au declarat unii pentru New York Post.

În afară de Frank Cali, săptămâna trecută o altă legendă a mafiei din New York a murit, dar în închisoare, la 85 de ani. Este vorba de Carmine Persico, nașul familiei Colombo, supranumit „The Snake”. Carmine Persico a ispășit 33 din cei 139 de ani cu închisoarea la care fusese condamnat. Miercuri, doi șefi ai familiei Bonnano, Joseph Cammarano Jr. și John Zancocchio, au fost achitați de către un tribunal din Manhattan după ce au fost acuzați că au plănuit o răpire în vederea stoarcerii de bani.

În octombrie anul trecut, Sylvester Zottola, asociat notoriu al clanului Bonanno, a fost împușcat mortal în fața unui restaurant din Bronx, în New York. Atacul a avut loc la trei luni după ce fiul lui Zottola, Salvatore, a fost și el împușcat dar a supraviețuit.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News