„Vrăjitorul” Mutu i-a „îmbrobodit” iarăşi pe italieni
- Daniel Con ţescu
- 27 ianuarie 2011, 08:57
Fiorentina a revenit la sentimente mai bune faţă de atacantul român, care a fost readus în lotul toscanilor după ce și-a cerut în repetate rânduri scuze. În timp ce în România nu-l mai crede nimeni, italienii au mușcat „momeala”.
Italienii au muşcat "momeala" pe care le-a întins-o Adrian Mutu, fotbalist care a pus în scenă o strategie prin care a anunţat că renunţă la serviciile impresarilor Ioan şi Victor Becali, personaje neagreate de Fiorentina, pentru a se reapropia de conducerea formaţiei toscane.
Astfel, jucătorul piteştean a fost readus aseară în lotul grupării viola. "Am o singură dorinţă: să mă întorc pe teren. Îmi lipseşte fotbalul şi vreau să joc din nou pentru Fiorentina", a fost declaraţia cu care Mutu a ţintit inima fanilor, dar mai ales a şefilor, cu precădere cea a patronului Andrea Della Vale.
Nelăsat să se transfere la un club din Italia şi neavând propuneri din alte campionate (Galatasaray Istanbul a preferat să-i aducă pe argentinianul Juan Culio şi pe românul Bogdan Stancu decât să se lege la cap cu Mutu), atacantul şi-a dat seama că singura posibilitate de a-şi continua cariera este să se împace cu Fiorentina.
"Am fost sfătuit greşit"
Evoluţia lui Mutu a urmat acelaşi scenariu: după greşeli repetate, fotbalistul a ales să-şi ceară scuze, atitudine umilă adoptată şi la conferinţa de presă de aseară, când a dat vina, conform scenariului dinainte stabilit, pe fraţii Ioan şi Victor Becali: "Am fost sfătuit greşit". Numai că acum nici măcar Mircea Sandu nu mai pune bază pe în sinceritatea lui. "Nu cred că se va cuminţi", a spus recent şeful FRF, semn că reîntoarcerea la naţională este îndepărtată pentru Mutu. Vezi ce a declarat Adrian Mutu.
SFAT
"Giovani", ai grijă să nu te murdăreşti!
Ioan Becali, impresarul fără licenţă, dar cu mult tupeu, s-a enervat teribil fiindcă EVZ i-a demascat manevra ieftină finalizată prin ruperea de faţadă a contractului de reprezentare cu Mutu. Fostul bişniţar a încercat o nouă tentativă de a le închide gura ziariştilor, motivând că "de 15 ani mă «tocaţi»"!
Personajul a avut o nouă ieşire isterică şi a ţinut să ne informeze că "primul lucru pe care-l fac dimineaţa este să mă şterg la c.. cu «Evenimentul »". Ulterior, "Gio vani" a demonstrat că lecturează cu nesaţ ziarul, aşa că ne permitem să-i dăm un sfat: "Giovani", ai grijă să nu te murdăreşti!