Mulți dintre refugiații care au ajuns în Brașov vor să se stabilească aici. Sunt 2.000 de locuri de muncă disponibile
- Nicolae Comănescu
- 18 martie 2022, 18:31
La Brașov sunt disponibile aproximativ 2.000 de locuri de muncă ce sunt oferite refugiaților din Ucraina care au ajuns sub Tâmpa. Mulți dintre oamenii care au fugit din calea războiului vor să se stabilească aici.
La Brașov sunt disponibile aproximativ 2.000 de locuri de muncă pentru refugiații veniți din Ucraina, care vor să rămână la noi în țară. Dintre cei aproximativ 1.200 de oameni care au fugit din calea războiului și care sunt cazați la centrul pentru refugiați, 75% spun că vor să rămână în România. În aceste condiții, autoritățile locale vor deschide un centru unde oamenii pot discuta cu potențialii angajatori.
Mulți dintre refugiații ucraineni care au ajuns la Brașov ar vrea să rămână în România
Sunt posturi libere în IT, industria auto sau HORECA. Companiile sunt dispuse să ofere şi cursuri de calificare, iar cei care au copii îi vor putea lăsa în centre de zi, cât timp sunt la muncă, după sum informează stirileprotv.ro.
În acest timp, reprezentanții Inspectoratul Școlar Judeţean caută soluții pentru ca cei mici să poată merge la școlile și grădinițele din Brașov. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în timpul vizitei efectuate la Chișinău că România este pregătită să primească refugiați atât cât este nevoie.
Țara noastră este pregătită să primească atât de mulți refugiați cât este nevoie. Mesajul președintelui Klaus Iohannis
„România va primi atâţia refugiaţi câţi vin. Nu am de gând să refuz nicio ucraineancă şi niciun ucrainean care caută refugiu la noi, iar cei care caută refugiu în Moldova - şi aici capacitatea este depăşită - vor fi toţi primiţi în România. Nu intenţionez, nu intenţionăm să aducem în discuţie un număr sau o cotă. Este vorba de valori în care credem. Refugiaţii trebuie ajutaţi. Câţi vin atâţia vor fi primiţi şi vor primi ajutorul şi asistenţa ce li se cuvine. Este minim minimorum ce putem să facem pentru ucraineni în această perioadă extrem de dificilă şi în această situaţie catastrofală în care au ajuns ei prin agresiunea Rusiei.
Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu încurajez pe nimeni din Ucraina să îşi părăsească casa şi să vină încoace, dar toţi cei care se simt ameninţaţi de război şi vor să vină la noi vor fi primiţi”, a spus președintele Iohannis.
Liderul de la Cotroceni a mai afirmat că țara noastră va deschide, dacă este nevoie, şi alte hub-uri umanitare şi tabere.