Moțiunea împotriva ministrului Florin Barbu, respinsă de Camera Deputaților

Moțiunea împotriva ministrului Florin Barbu, respinsă de Camera DeputațilorFlorin Barbu. Sursa foto: dreamstime.com

Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu, inițiată dedeputațiii din opoziţia AUR-POT-S.O.S România, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor. La vot s-au înregistrat 187 de voturi împotrivă, 92 de voturi „pentru”, 3 abţineri, iar un deputat nu a votat.

Schimb de replici între George Simion și ministrul Florin Barbu după respingerea moțiunii

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat în plenul Camerei Deputaților că săptămâna viitoare partidul său va prezenta o replică sub forma unei „Cărţi Negre” a activităţii ministrului Agriculturii.

În replică, ministrul Agriculturii i-a transmis lui Simion că a avut 48 de ore pentru a citi bilanţul pe care l-a întocmit, dar că nu a reuşit să înţeleagă nimic din el. Luni, pe durata dezbaterilor generale, moţiunea a fost criticată de toate partidele din coaliţia de guvernare şi susţinută de deputaţii S.O.S. România şi POT.

Mesajul transmis de ministrul Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a adresat un mesaj lui Simion, afirmând că oricine are nevoie de informaţii despre agricultură este binevenit la minister, pentru a învăţa cum se face agricultura în România, nu pentru a „bate câmpii” în Parlament.

Camera deputaților

Camera deputaților. Sursă foto: Facebook

Barbu a precizat că este dispus să vină şi în faţa grupului AUR pentru discuţii, pentru a clarifica aspectele legate de activitatea sa în domeniul agriculturii. Simion a precizat că programul „Fermierul” acoperă cu greu cheltuielile împrumuturilor, lăsând agricultorii vulnerabili în fața dobânzilor ridicate.

Moţiunea simplă a fost iniţiată de 61 de deputaţi

Moţiunea simplă, iniţiată de 61 de deputaţi și dezbătută luni în Camera Deputaţilor, critică modul în care ministerul Agriculturii a tratat cerinţele fermierilor exprimate în protestele de anul trecut și atrage atenția asupra creșterii importurilor de alimente. Documentul a fost denumit  „Când cultivi MINCIUNI, culegi RUȘINE. Un strigăt pentru salvarea agriculturii românești din mâinile incompetenței”

Aceasta este a patra moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii depusă de opoziție și respinsă de Parlament, după cele îndreptate împotriva miniștrilor Educației, Economiei și Mediului.