Moțiunea împotriva Ministrului Educației, adoptată!

Moțiunea împotriva Ministrului Educației, adoptată!

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie.

S-au înregistrat 172 voturi 'pentru', 90 'împotrivă' şi 47 abţineri.

Moţiunea intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată", semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD, a fost dezbătută în şedinţa de luni a Camerei.

Conform documentului, Pro România şi PSD au solicitat demisia ministrului Anisie, acuzând "lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă".

Reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei s-au acuzat reciproc că în ultimii 30 de ani nu s-au preocupat de reformarea sistemului de învăţământ.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a spus că, în prezent, şcoala românească este "sub nivelul provocărilor" cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi, pentru că a rămas "captivă unor formule conservatoare" şi unui sistem care nu pune accent pe abilităţile elevului, ci pe capacitatea de a înmagazina cunoştinţe.

„În aceşti 30 de ani de la Revoluţie, modernizarea şcolii româneşti nu a fost una reală şi consistentă. Excepţia o face anul 2011, care a fost marcat de apariţia primei legi a educaţiei menite a schimba profund sistemul educaţional. Dar şi această lege, la numai un an de la implementare, a fost modificată cum aţi ajuns la guvernare. Dumneavoastră puteţi să depuneţi câte moţiuni doriţi, dar nu îi scutiţi pe propriii miniştri care au gestionat cel mai mult şcoala românească în aceşti ani”, li s-a adresat, Monica Anisie, deputaților.

”Şcoala românească este sub nivelul provocărilor cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi. Da, şcoala românească a rămas captivă unor formule conservatoare, unui sistem care nu pune accent pe abilităţile elevului, ci pe capacitatea de a înmagazina cunoştinţele şi de a le reda fără să fie învăţat cum să coreleze informaţiile între ele şi să le adapteze la realităţile lor”, le-a spus ministrul semnatarilor moţiunii.

Anisie a catalogat moţiunea ca fiind desprinsă 'dintr-o comedie' şi le-a reproşat miniştrilor social-democraţi care au fost la Educaţie că nu au pregătit învăţământul online. Totodată, a dat asigurări că, prin intermediul Programului Naţional "Şcoala de acasă", vor fi achiziţionate dispozitive conectate la internet pentru cei aproximativ 250.000 de copii din mediile dezavantajate.