Moartea lui Prigojin ar fi fost pusă la cale de aliatul lui Putin. Reacția Kremlinului
- Julieta Savitchi
- 22 decembrie 2023, 16:23
Kremlinul a reacţionat la ancheta jurnaliştilor de la Wall Street Journal precum că moartea lui Evgheni Prigojin a fost organizată de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei ,Nikolai Patruşev.
Moartea lui Prigojin a fost orchestrată de fostul şef al FSB, Nikolai Patruşev, se arată într-o anchetă jurnaliştilor de la Wall Street Journal.
Kremlinul a venit cu o reacţie dură, acuzând jurnaliştii că publică „pulp fiction”, potrivit Reuters.
WSJ despre moartea lui Prigojin
WSJ a relatat că avionul privat în care se afla Prigojin a fost doborât prin detonarea unei mici bombe plasate sub o aripă.
Publicaţia citează oficiali de intelligence occidentali sub protecţia anonimatului şi un fost ofiţer de informaţii rus.
Prigojin, şeful grupului de mercenari care a luptat alături de armata Rusiei în Ucraina, a avut o dispută de durată cu conducerea militară a ţării care a culminat cu o revoltă pe faţă la sfârşitul lunii iunie.
Aceasta a luat repede sfârşit, dar a fost percepută drept cea mai serioasă provocare pentru controlul pe care Putin îl exercită asupra puterii de un sfert de secol. Prigojin a murit într-un accident de avion la exact două luni mai târziu.
Patruşev, în vârstă de 72 de ani, este un fost şef al serviciului de securitate FSB care acum este secretarul Consiliului rus de securitate.
El este este considerat unul dintre cei mai influenţi adepţi ai unei linii dure printre consilierii apropiaţi ai lui Putin. Cei doi se cunosc încă de când lucrau împreună în KGB sovietic la Sankt Petersburg, în anii 1970.
Reacţia Kremlinului
Kremlinul a acuzat vineri Wall Street Journal că publică „pulp fiction” (ficțiune de consum).
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că a văzut articolul, dar că nu îl va comenta.
„În ultimul timp, din nefericire, Wall Street Journal a fost foarte ataşată de producţia de pulp fiction”, a adăugat el.
Peskov s-a referit la un anumit tip de ficţiune senzaţionalistă şi şocantă. Publicată în revistele americane din hârtie de proastă calitate încă înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea.
„Pulp Fiction” este şi titlul unui film de Quentin Tarantino din 1994, care s-a bucurat de un succes mondial.
Moartea lui Prigojin, comandată de Putin?
Kremlinul a respins anterior drept „o minciună absolută” sugestia că acesta ar fi fost ucis la ordinele lui Putin. Liderul de la Kremlin a sugerat în octombrie că prăbuşirea a fost provocată de detonarea unor grenade de mână în interiorul avionului.
Alte nouă persoane şi-au pierdut viaţa în accident. Doi responsabili de top ai Wagner, patru gărzi de corp ale lui Prigojin şi trei membri ai echipajului.