Moartea lui Berlusconi. De ce vor fi funeralii de stat și doliu național și ce prevede ceremonia

Moartea lui Berlusconi. De ce vor fi funeralii de stat și doliu național și ce prevede ceremonia

Funeraliile de stat ale lui Silvio Berlusconi, care a fost de patru ori prim-ministru, vor avea loc miercuri, 14 iunie, la ora 15, în Domul din Milano, impunătoarea catedrală din capitala lombardă, Tot miercuri va fi zi de doliu în Italia.

Această ceremonie specială este prevăzută pentru președinții organelor constituționale, chiar și după încheierea mandatului, dar și pentru miniștrii decedați în timpul mandatului.

La rezoluția Consiliului de Miniștri, funeraliile de stat se pot ține şi pentru acele personalități care au oferit servicii speciale patriei, cetățenilor căzuți în timpul îndeplinirii atribuțiilor lor, victimelor terorismului sau ale mafiei, sau pentru acei cetățeni italieni și străini care au onorat națiunea în domeniile științei, literaturii, artelor, muncii, economiei, sportului și activităților sociale. Cum a fost cazul, de exemplu, fostului președinte al Parlamentului European David Sassoli și al prezentatorului TV Mike Bongiorno, scrie lastampa.it.

Silvio Berlusconi a murit la 86 de ani

Funeraliile de stat prevăd ca sicriul să fie înconjurat de șase carabinieri în uniformă de gală, pe lângă onorurile militare la intrarea și ieșirea din locația ceremoniei și un discurs comemorativ oficial. Familia defunctului alege locul în care se vor desfăşoară funeraliile de stat, în consultare cu Biroul Ceremonial de Stat al Președinției Consiliului de Miniștri. Potrivit legii care reglementează ceremonia, cheltuielile pentru unele figuri (Președintele Republicii, Președintele Senatului și al Camerei, Președintele Consiliului și al Curții Constituționale) sunt suportate de Stat.(Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News