„Moartea din Carpați”, făcut KO: „Mi-au dat o amendă de 30.000 de lei”

„Moartea din Carpați”, făcut KO: „Mi-au dat o amendă de 30.000 de lei”

Luptătorul K1 Cătălin Moroșanu, promotor al competiției Dynamite Fighting Show (DFS), a povestit cât de dificil i-a fost să organizeze competiții sportive în timp de pandemie.

Cătălin Moroșanu, cunoscut în ring ca „Moartea din Carpați, este promotor sportiv, dar și politician. Dacă în politică lucrurile au mers relativ bine, el fiind ales consilier județean pe lista PNL Galați, în sport problemele s-au ținut lanț.

Sportivul a povestit cât de dificil i-a fost, în acest an, să se ocupe de organizarea galelor sportive, în condiții de pandemie. Potrivit spuselor sale, a fost o muncă titanică care i-a adus mult stres și i-a scos mulți peri albi.

„A fost foarte dificil să organizăm gale în condițiile impuse. Prima a fost pe 5 martie, cu trei zile înainte de starea de urgență, ne-a ajutat Dumnezeu. A doua, cea din București, a fost cea mai grea, în luna august”, a spus Cătălin Moroșanu, conform gsp.ro.

El a arătat că este foarte dificil să organizezi o astfel de competiție fără parteneri, fără spectatori, în condițiile în care nu poți invita sportivi din alte părți.

Amendat cu 30.000 de lei

Cătălin Moroșanu a arătat că în vară, în plină pandemie, organizarea galei de la București a fost una dintre cele mai dificile experiențe prin care a trecut. Pe lângă faptul că a trebuit să rezolve o mulțime de probleme și să obțină vrafuri de hârtii și avize sanitare, într-un final s-a ales și cu o amendă usturătoare. Mai mult, de amenzi nu au scăpat nici sportivii invitați care ar fi trebuit să lupte.

„A fost nevoie de aviz de la DSP, l-am luat. Apoi au venit și mi-au dat o amendă de 30.000 de lei. A venit poliția de la secția 14 și a dat amenzi la fiecare sportiv în parte. Nu înțeleg de ce, mai bine mă amendau pe mine. N-am avut nici spectatori, m-a îmbătrânit mult acea gala”, a mai povestit Moroșanu, citat de gsp.ro

Consilier județean la Galați

Cătălin Moroșanu este și un politician vechi, el începându-și cariera în PDL și continuând-o, ulterior, în PNL. Luptătorul are în postofoliul său politic, două mandate de consilier județean obținute la Iași, iar acum se află la al treilea, în Galați.

La alegerile locale din această toamnă, sportivul, în vârstă de 36 de ani, a deschis lista de candidați PNL la Consiliul Județean Galați.

„Mă voi lupta, așa cum am reprezentat România și am fost numărul 1, așa vreau să fiu numărul 1 și pentru Galați”, spunea Cătălin Moroșanu în ziua alegerilor.

Ne puteți urmări și pe Google News