Moartea care îi îmbogățește pe adversarii lui Trump. Donații-record în campanie

Moartea care îi îmbogățește pe adversarii lui Trump. Donații-record în campanie

Vin zile grele pentru actualul președinte al Statelor Unite ale Americii în încercarea sa de a mai rămâne patru ani la Casa Albă.

Donatorii democraţi au doborât recordul de generozitate după moartea, survenită vineri, a judecătoarei Ruth Bader Ginsburg de la Curtea Supremă a SUA. Donatorii au pus la dispoziţia candidaţilor democraţi şi a grupurilor progresiste peste 90 de milioane de dolari în puţin peste 24 de ore, relatează duminică Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit aceleiași surse, nu mai puţin de 91,4 milioane de dolari au încasat candidaţii democraţi şi cauzele democrate în 28 de ore începând de vineri de la la ora 8 p.m., când s-a anunțat decesul venerabilei judecătoare, a indicat organizaţia de colectare de fonduri ActBlue.

Este un record absolut, ca donaţii înregistrate într-o singură zi şi dolari donaţi pe oră, a precizat Erin Hill, directoarea organizaţiei non-profit. Suma anunţată provine din 1,5 milioane de donaţii.

Decesul judecătoarei Ginsburg cu atât de puţin timp înainte de alegerile din 3 noiembrie i-a pus în priză atât pe susţinătorii democraţilor, cât şi pe cei ai preşedintelui republican Donald Trump.

Reamintim că judecătoarea Ruth Bader Ginsburg a murit de cancer pancreatic la vârsta de 87 de ani, după cum a anunțat, vineri, Curtea Supremă a Statelor Unite. Decana de vârstă a acestei instituții fusese internată în repetate rânduri  în spital în ultima vreme.

Sănătatea ei a fost atent examinată de tabăra progresistă din Statele Unite, care o consideră o icoană a luptei feministe, campioană a cauzei femeilor, a minorităților și a mediului.

Dacă Trump reuşeşte să instaleze în funcţie un succesor conservator în locul liberalei Ginsburg, acest lucru ar consolida o majoritate conservatoare de 6 la 3 la Curtea Supremă, notează Reuters.

La începutul acestei luni, Trump a întocmit o listă a potențialilor candidați, cei mai mulți opunându-se avortului și fiind în favoarea purtării de arme. Senatorii republicani Ted Cruz, Josh Hawley și Tom Cotton sunt printre ei.

Dar  judecătoarea Amy Coney Barrett, iubită de cercurile religioase, este cea despre care presa americană a vorbit cel mai mult.

Va fi apoi rândul Senatului să confirme alegerea președintelui. Donald Trump se va putea baza pe o majoritate republicană în Camera superioară, deși poziția unui grup de moderați nu este încă clară  cu privire la confirmarea unui  judecător atât de aproape de data alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

În caz de succes, Curtea Supremă ar fi alcătuită din șase judecători conservatori versus trei judecători progresiști. Miza este mare: această instituție are ultimul cuvânt asupra tuturor subiectelor care-i divizează pe americanii, cum ar fi avortul, drepturile minorităților, portul de armă sau pedeapsa cu moartea.

Ne puteți urmări și pe Google News