Ministrul Muncii vrea să păstreze aberantul „spor de antenă” pentru bugetari
- Emma Cristescu
- 11 iunie 2025, 13:26
Sursa foto: Arhiva EVZMinistrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că s-ar putea schimba modul în care este oferit sporul de antenă. Sporul de antenă de 15% din salariu e primit de bugetari, totul pe baza unor buletine de analiză eliberate tot de instituții publice.
Ministrul Muncii anunță schimbarea sporului de antenă
Sporul de antenă se dă acelor bugetari care vin la locul de muncă și se expun undelor electromagnetice. Pentru că viața le-ar fi pusă în pericol, ei primesc un „spor de antenă” de 15% din salariu.
„După cum știți avem o țintă de reducere a personalului cu 5%. Sunt discuții pe partea de fiscalitate. Sporul de antenă se acordă în funcție de condițiile de muncă și de buletinele de determinare ale factorilor de risc, între 5 ș 15%. Având în vedere că e acordat plecând de la condițiile de muncă luăm în calcul că acest spor să fie sumă fixă, nu procentual”, a spus Bucura Oprescu într-o declarație de presă.
Cât cheltuie statul pentru sporul de antenă
Statul român cheltuie anual aproximativ 6 miliarde de lei pentru acordarea sporului de antenă, un beneficiu salarial devenit emblematic pentru ineficiențele și paradoxurile din sistemul bugetar. Sporul, destinat compensării expunerii la radiații electromagnetice în instituțiile publice, este acordat multor mii de angajați din administrație, deși aproape toți cetățenii trec zilnic prin preajma unor echipamente tip antenă.
De ce a fost introdus acest spor
Criticii consideră sporul de antenă un exemplu clasic de „inginerie salarială” în administrația publică. Cu un procent standard de 15% din salariul de bază, sporul a fost introdus în ideea protejării angajaților expuși la riscuri, dar în practică a devenit o formă de creștere a veniturilor fără criterii riguroase.
Reformiștii cer de ani buni eliminarea acestui beneficiu, mai ales în această perioadă în care România traversează o perioadă grea din punct de vedere economic, dar reforma salarială în sistemul public întârzie să apară.

