Ministrul Energiei sprijină concedierile de bugetari inutili. Așteaptă ca alții să le facă treaba

Ministrul Energiei sprijină concedierile de bugetari inutili. Așteaptă ca alții să le facă treaba Sursa foto: dreamstime.com

Executivul condus de Ilie Bolojan pregătește adoptarea a șase pachete legislative cu măsuri de austeritate, pentru care intenționează să își asume răspunderea în Parlament. Ministrul Energiei a comentat măsurile propuse de Guvern afirmând că susține restructurările din aparatul de stat: „sunt și oameni care efectiv, de multe ori, subminează interesul statului român, nu fac altceva decât să aștepte să le facă unii sau alții treaba”.

Ministrul Energiei sprijină concedierile din sectorul public: Unii așteaptă ca alții să le facă treaba

În emisiunea „România la raport”, difuzată la România TV, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat că există angajați care nu își îndeplinesc atribuțiile, lăsând sarcinile pe umerii colegilor. Ministrul Energiei este de părerecă structura actuală a statului român păstrează în mare parte arhitectura instituțională moștenită din perioada comunistă.

Bogdan Ivan a mai spus că unele dintre instituțiile existente pot fi comasate sau chiar eliminate, în funcție de relevanța și eficiența lor actuală. Oficialul a mai precizat că România ar putea funcționa cu un aparat administrativ mai restrâns, însă rămâne de văzut dacă o reducere a personalului va aduce și creșterea eficienței în sistem.

„Statul român funcționează astăzi mai mult sau mai puțin pe aceeași arhitectură a statului comunist. În momentul de față, ca să faci o reformă substanțială, trebuie să te uiți la anul 2025 că să vezi care sunt acele instituții de care ai nevoie. Trebuie să comasezi. O parte din acestea sunt rezorvabile”, a puntat ministrul Energiei.

Ministrul Energiei Bogdan Ivan

Ministrul Energiei. Sursa foto: Facebook/Bogdan Ivan

Bogdan Ivan: E important să se facă curat acolo unde este cazul

Ministrul Energiei a vorbit și despre necesitatea unei reorganizări acolo unde se impune, afirmând că o curățenie administrativă este importantă în anumite zone.  În opinia sa, România ar putea funcționa cu un număr redus de angajați, însă eficiența unui astfel de model rămâne incertă în lipsa unor evaluări clare.

„E important să se facă curat acolo unde este cazul. Cred foarte mult că, pentru a face o rezolvare sistemică, e nevoie de un pachet. În momentul de față, România poate funcționa cu mai puțini oameni, dar nu știm dacă va fi o eficiență mai mare”, a declarat ministrul Energiei.

Ministrul Energiei: Nu vreau să zic că în privat sunt oameni mai buni decât la stat

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a mai precizat că, deși în sistemul de stat există numeroși profesioniști competenți, nu pot fi ignorate situațiile în care unii angajați contribuie, în mod indirect, la slăbirea interesului național prin lipsa de inițiativă. Potrivit ministrului, astfel de comportamente reflectă o realitate prezentă în administrația publică, unde uneori se așteaptă ca responsabilitățile să fie preluate de alții, în loc să fie asumate direct.

„Nu vreau să zic că în privat sunt oameni mai buni decât la stat. Și la stat sunt oameni foarte buni. Dar sunt și oameni care efectiv, de multe ori, subminează interesul statului român, nu fac altceva decât să aștepte să le facă unii sau alții treaba. Asta este realitatea în care trăim.”, a spus Bogdan Ivan.

Guvernul a anunțat până în prezent o serie de măsuri fiscale menite să reducă dezechilibrele bugetare, în contextul unui deficit care a atins 9,3% din PIB în anul 2024 – cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Printre schimbările propuse se află creșterea cotei de TVA la 21%, diminuarea proporției cheltuielilor cu pensiile și salariile de la stat, limitarea generală a cheltuielilor statului, precum și majorarea accizelor.