Ministrul Culturii a retras instrucțiunile privind evidența timpului de muncă din instituțiile de spectacole, după protestele actorilor

Ministrul Culturii a retras instrucțiunile privind evidența timpului de muncă din instituțiile de spectacole, după protestele actorilorProtest actori TNB. Sursa foto: Facebook/Ministerul Culturii

Ministrul Culturii, András Demeter, a anunțat miercuri că a emis o circulară prin care retrage Instrucțiunile privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte. „Decizia survine în urma consultărilor directe cu reprezentanți ai sectorului și a reacțiilor primite la nivel național”, a spus acesta, potrivit unei postări pe Facebook a Ministerului Culturii.

András Demeter: Decizia vine în urma consultărilor directe cu reprezentanți ai sectorului

Potrivit ministrului, prin emiterea circularei cu numărul 965/11.02.2026, care vizează retragerea Instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte, a dispus încetarea aplicării măsurilor propuse, „precum și suspendarea oricărui demers administrativ inițiat în baza acestora”.

„Decizia survine în urma consultărilor directe cu reprezentanți ai sectorului și a reacțiilor primite la nivel național; reacții care au evidențiat lipsa consensului asupra formei actuale a proiectului”, a mai afirmat András Demeter.

Proiectul va fi supus unei revizuiri

Potrivit ministrului, aceasta hotărâre „reflectă dorința de a reconfigura procesul într-o manieră incluzivă și flexibilă”.

Andras Demeter

Andras Demeter. Sursă foto: Facebook

„În acest sens, proiectul va fi supus unei revizuiri, grupul de lucru va fi extins, iar colaborarea cu profesioniștii din sector rămâne esențială pentru identificarea unei soluții optime. Scopul final este să răspundem atât cerințelor administrative, cât și realităților cotidiene și specificului muncii artistice”, a mai explicat András Demeter.

Actorii și angajații de la TNB au protestat marți

Declarațiile ministrului Culturii au fost făcute la o zi după ce actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București au protestat în fața instituției față de aplicarea proiectului-pilot transmis de Ministerul Culturii privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă.

Actorii, alături de angajații din departamentele tehnic și producție ale TNB, au criticat proiectul-pilot, susținând că acesta transformă munca de creație, care nu este normată în domeniul artistic, într-o activitate de birou și include anexe ce îi obligă să raporteze zilnic, în scris, în detaliu, activitatea desfășurată în timpul programului.

2
1