Mihai Jurca, despre flota Guvernului: De la 30 de mașini cu șofer, la chirie pe trei luni
- Cristi Buș
- 3 octombrie 2025, 13:35
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.roȘeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că instituția a redus de zece ori costurile cu închirierea mașinilor. Dacă în luna iunie cheltuielile ajungeau la 850.000 lei pe lună, în prezent acestea sunt de 84.000 lei.
„Faţă de momentul de acum 100 de zile, noi am redus cheltuiala de închiriere a maşinilor de zece ori. Am pornit în iunie de la un cost lunar de 850.000 de lei, astăzi suntem la un cost de 84.000 de lei, e adevărat, nemaiavând şi şoferi. Cheltuiala este redusă cu 90% faţă de momentul în care am preluat această responsabilitate şi obiectivul pe care l-am declarat atunci a fost cel de a reduce cât mai mult din cheltuielile din banii publici”, a explicat Mihai Jurca.
Potrivit acestuia, reducerea costurilor a fost posibilă prin renegocierea contractelor și prin alegerea unor variante mai avantajoase din piață.

Sursa foto: Mihai Jurca/ facebook
Cum s-a făcut reducerea
Jurca a detaliat că, la preluarea mandatului, exista un contract cu RAPPS pentru 30 de mașini cu șofer, care ridica nota de plată la 850.000 lei pe lună. Primul pas a fost reducerea numărului de vehicule la jumătate. Astfel, între iunie și septembrie, costurile au scăzut la 425.000 lei.
În paralel, au fost cerute oferte de la RAPPS și de la producătorii auto din România.
„Am cerut oferte de preţ, atât de la RAPPS pentru a închiria maşini care nu mai au garanţie, cu şofer sau fără şofer, şi am cerut oferte de preţ şi de la cei doi producători de autovehicule din România, Ford şi Dacia”, a precizat șeful Cancelariei.
Dacia și Ford, soluții mai ieftine
Conform declarațiilor, oferta RAPPS pentru mașini fără șofer, ieșite din garanție, a fost de 120.000 lei pe lună. În schimb, Dacia a venit cu o propunere mai avantajoasă, de 80.000 lei pe lună.
Totodată, Ford a pus la dispoziția Cancelariei, gratuit, două autoturisme produse la Craiova, inclusiv primul model electric fabricat în România, Ford Puma.
„În discuţiile cu cei de la Ford, am agreat ca prima şi singura maşină electrică produsă în România să fie alocată cu un contract de comodat gratuit, să fie alocate două maşini produse la fabrica din Craiova gratuit Guvernului, pentru a putea fi folosite pentru colegii din Cancelarie”, a explicat Jurca.
Contract de închiriere pe termen scurt
Mihai Jurca a subliniat că este vorba despre un contract de închiriere, nu de achiziție.
„Nu vorbim de un contract de vânzare-cumpărare, vorbim de un contract de închiriere, în termeni tehnici leasing operaţional. Contractul pe care l-am semnat e un contract pe trei luni, cu o lună perioadă de graţie şi în toată perioada asta vom face demersurile pentru a face un contract pe un contract cadru de trei ani sau patru ani”, a spus oficialul.
Obiectivul este ca, în perioada următoare, să fie negociat un contract mai stabil și mai avantajos, pentru a continua scăderea cheltuielilor cu flota auto a Cancelariei.