Meteorologii avertizează! Temperaturi de minus 9- minus 15 grade. Ce zone sunt vizate

Meteorologii avertizează! Temperaturi de minus 9- minus 15 grade. Ce zone sunt vizateSursă: Arhivă EVZ

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru fiecare regiune a ţării pentru perioada 30 noiembrie- 13 decembrie 2020.

Vremea se schimba în prima săptămână din luna decembrie și aduce zăpadă în mai bine de jumătate din țară. Conform prognozei meteo, vremea va fi ușor mai rece, dar la normalul temperaturilor din decembrie. Va ninge în București, Constanța, Galați, Craiova, Gorj și toate zonele montane. Pe 1 decembrie deși nu sunt festivități organizate de autorități, vremea în București va fi bună, iar în restul țări temperaturilor  vor varia între -5 și maxim 8 grade în zonele de câmpie.

BANAT

Până în data de 2 decembrie, valorile termice diurne se vor menține ușor sub cele normale pentru această perioadă, cu o medie în jurul a 4 grade. Apoi, până la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi semnificativ, iar media maximelor va fi de 12...13 grade. În a doua parte a intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 7...8 grade. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, se va situa sub normele perioadei și va fi de -5...-4 grade. Până la începutul celei de-a doua săptămâni din interval, minimele vor fi în creștere spre medii de 6...7 grade, valori cu mult mai mari față de norme. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a 2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi în creștere în jurul datei de 4 decembrie și în a doua săptămână, cu precădere în primele zile.

CRIŞANA

În primele zile ale intervalului, valorile termice diurne se vor menține ușor sub cele normale pentru această perioadă, cu o medie în jurul a 3 grade. Până la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi semnificativ, iar media maximelor va fi de 13...14 grade. În a doua săptămână, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 7...8 grade. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, se va situa mult sub norma perioadei și va fi de -7...-6 grade. Apoi, până în data de 7 decembrie, minimele vor fi în creștere spre medii în jurul a 5 grade, valori mai mari față de cele normale. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a 2 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în jurul datei de 4 decembrie și pe parcursul celei de-a doua săptămâni.