METEO. Vreme extrem de neplăcută în România. De la Cod Galben la aer irespirabil
- Iuliu Vlădescu
- 11 august 2020, 10:27
Prognozele emise de meteorologi descriu un tablou neplăcut pentru următoarele 24 de ore în Capitală și în țară.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, pentru București, o prognoză specială pentru intervalul 11.08.2020, ora 12:00 - 11.08.2020, ora 23:00.
Meteorologii spun că vremea se va menține călduroasă.
Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, apoi vor fi înnorări trecătoare și va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade.
De asemenea, ANM a emis o atenționare meteorologică Cod Galben pentru 14 județe din țară.
Intervalul de valabilitate al atenționării meteorologice este: 11 august, ora 12:00 – 11 august, ora 23:00.
Fenomene vizate sunt reprezentate de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Zonele afectate sunt conform hărții de mai jos:
În intervalul menționat, anunță specialiștii ANM, în vestul și sudul Transilvaniei, în sudul Banatului, în sud-vestul Moldovei, precum și în jumătatea de nord a Olteniei și a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.
Meteorologii mai precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării.
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
În perioada 10-23 august, Vremea rămâne în continuare foarte caldă în perioada următoare. Se va resimți o ușoară scădere de temperatură, în majoritatea regiunilor, în a doua parte a lunii. Scăderea va fi însă insignifiantă, indicele de confort termic rămânând la cote mari.
Cei care și-au programat vacanțe în zilele următoare vor avea parte de zile însorite, vreme bună și din când în când vor fi răcoriți de ploi scurte de vară. Temperaturile se vor situa și în perioada următoare în jurul pragului de 30 de grade. Abia după 15 august sunt posibile averse în mai multe regiuni din România.
Prognoza meteo în Banat: În intervalul 10 -14 august vremea va fi călduroasă, iar media temperaturilor maxime va de 32 de grade. În data de 15 august se va raci un pic, astfel încât. Iar între 16 și 23 august, media regională a maximelor va fi 29 de grade, fără variații semnificative. Pe tot parcursul celor 2 săptămâni de prognoză, temperaturile minime se vor așeza între 15 și 18 grade. Începând din 14 august va crește probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse și, posibil, mai însemnate cantitativ pe 15 și 16 august.