Meteo. Schimbare radicală a vremii. Temperaturi-montagne russe

Meteo. Schimbare radicală a vremii. Temperaturi-montagne russe

Meteorologii anunță pentru joi o vreme în general frumoasă şi caldă pentru această perioadă a anului, în toată ţara. După care va urma iarăși frig.

În primele ore ale zilei pe arii restrânse, în special în regiunile sudice şi sud-estice şi în zonele depresionare din restul ţării, se va semnala ceaţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu rafale de peste 80 km/h în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, dar local şi temporar şi în nord şi nord-est, unde vor fi viteze în general de 45...55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade.

La București, vremea va fi predominant frumoasă şi va deveni deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab, iar dimineața vor fi condiții de ceaţă, mai ales în zona preorăşenească. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

În zona montană, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar în Carpaţii Orientali vor fi unele înnorări şi izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ce la rafală vor depăşi 80 km/h în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni.

Vremea vineri

De vineri, în regiunile din nord și nord-vest, dar și în extremitatea de vest a țării, valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă, cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse.

În restul teritoriului vremea se va menține cu mult mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și la începutul nopții când vor fi averse -posibil însoțite și de descărcări electrice- local în centru și în est și cu totul izolat în rest.

Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. La munte vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare, ziua în nordul Carpaților Orientali și la altitudini mari în Munții Apuseni, apoi și în masivele înalte din restul zonei montane.

Vântul va avea intensificări temporare la munte, unde rafalele vor depăși 70...90 km/h, dar local și în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 11...12 grade în Maramureș, în Crișana și în nordul Moldovei și 22...24 de grade în sudul și sud-estul țării. Minimele termice, mult mai mici decât în nopțile precedente în vest, centru și nord, se vor încadra la scara întregii țări între -1 și 10 grade. Dimineața pe arii restrânse va fi ceață.

În Capitală vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cu valori termice în creștere față de ziua anterioară. Temperatura maximă se va situa în jurul a 23 de grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața, în zona preorășenească, vor fi condiții de ceață.

Vremea sâmbătă

Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice datei în vest, nord și centru și ușor mai ridicate în restul țării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în special după orele prânzului în regiunile sudice, unde va crește probabilitatea apariției precipitațiilor. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief și mixte la munte.

Vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze mai mari în nord-estul și sud-estul teritoriului, dar mai ales pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime în general între -6 și 6 grade.

În București, valorile termice, în scădere față de intervalul anterior, se vor situa în continuare peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și noaptea când va crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor. Vântul va deveni moderat, cu precădere în partea a doua a intervalului. Temperatura maximă va fi 14...15 grade, iar cea minimă de 3...5 grade.

Vremea duminică

Valorile termice vor continua să scadă, cu precădere în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului în sudul și sud-vestul țării unde, pe arii restrânse, vor mai fi precipitații slabe - mixte în zonele joase de relief și mai ales ninsori la munte. Vântul va avea temporar intensificări în zonele montane, cu viteze mai mari pe creste, iar local și cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei și în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime între -9 și 2 grade.

În Capitală, valorile termice vor continua să scadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, însă probabilitatea de precipitații va fi redusă. Vântul va avea unele intensificări în prima parte a zilei, dar va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 7...9 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.