Mesajul Ambasadei SUA la București, după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile

Mesajul Ambasadei SUA la București, după ce Nicușor Dan a câștigat alegerileAmbasada SUA / sursa foto: Facebook

Ambasada SUA la București a transmis un prim mesaj lui Nicușor Dan, în urma alegerii sale ca președinte al României. În acest mesaj, ambasada și-a exprimat dorința de a colabora cu noul șef al statului și cu guvernul său pentru a promova interesele comune.

„Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern român, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale”, a postat Ambasada SUA, pe rețelele sociale.

Ambasada SUA a anunțat retragerea ambasadoarei Kathleen Kavalec

Tot astăzi ambasada SUA la București a anunțat retragerea ambasadoarei Kathleen Kavalec, care se pensionează după o carieră diplomatică remarcabilă.

Kavalec, ambasadoare din 20 decembrie 2022, a consolidat parteneriatul SUA-România, promovând valori democratice comune.

Michael Dickerson, adjunctul șefului misiunii, va prelua temporar rolul de Chargé d’affaires, continuând să întărească relațiile bilaterale.

Georgette Mosbacher, favorită pentru postul de ambasador al SUA

Georgette Mosbacher, fostă ambasadoare în Polonia, este favorită pentru a deveni următorul ambasador, conform surselor diplomatice. James Trainor, vicepreşedinte al Comisiei Electorale Federale din SUA, a clarificat că retragerea lui Kavalec este datorată pensionării, nu rechemării sau motivelor politice.

Kavalec a susținut includerea României în programul Visa Waiver, dar administrația Trump a suspendat acest proces, invocând securitatea frontierelor și anularea alegerilor din România.

Ambasada a avertizat că excluderea României din program ar putea afecta imaginea SUA, însă Consiliul de Securitate Națională a subliniat necesitatea alegerilor libere și transparente.

Kathleen Kavalec, diplomat de carieră, a ocupat funcții importante, inclusiv în Bosnia și Herțegovina, Rusia, Ucraina și Brazilia, și a fost atașat cultural în România între 2005-2008.

Michael Dickerson, rol interimar de Chargé d’affaires

Michael Dickerson, diplomat de carieră al Serviciului Diplomatic al SUA cu gradul de consilier, este în prezent însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada SUA în România. A intrat în Departamentul de Stat în 2002, iar recent a fost adjunctul șefului misiunii în Baku, Azerbaidjan.

A mai lucrat în misiuni diplomatice în Tbilisi (unde a organizat prima vizită a unui președinte american în Caucaz), Vilnius, Budapesta, Azerbaidjan (de două ori) și Moscova. De asemenea, a condus Grupul de lucru pentru transfer tehnologic în cadrul Biroului pentru reducerea amenințării armelor convenționale al Departamentului de Stat din Washington, D.C.