Generalul Stan Petrescu, locțiitor al Direcției Cercetare Informații din Statului Major General al Armatei Române în perioada 2001-2002, a publicat “scrisoarea unui român aflat vremelnic în bejanie dincolo de Prut, hăituit de-ai lui și neîncurajat dincoace de Prut, pentru cutezanța de a simți românește, de a trage un semnal de alarmă că reunirea nu se va face, sau va întârzia să se facă din vina românilor, în ciuda faptului că regele mort, pe când era viu, a citit în Parlamentul României mai mult decât un un avertisment istoric, ci un adevărat Testament pentru posteritate din care redau:|”
„Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.”
Și continuă Majestaea Sa, Regele Mihai:
„Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți. Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna”.
Se aude? Nimeni nu ne împiedică să ne luăm pământurile înapoi!
Scrisoarea admirabilului patriot român, profesor de istorie și scriitor basarabean, Ion Stafi, pe care a trimis-o subsemnatului, ne reamintește tuturor, cu durere în suflet, că astăzi, urmare dezinteresului puterii de la București și a elitelor de pe ambele maluri ale Prutului, România Răsăriteană riscă să apuce o cale complet greșită. Adică ce duce spre nicăieri.
„Stimate domnule Petrescu!
Basarabia post-sovietică evoluează într-un sens opus unionismului românesc. Cele care se împotrivesc, deschis sau pe ascuns, reunirii a cea ce a mai rămas din teritoriul Basarabiei istorice cu Țara-Mamă sunt elitele politice, academice și ecleziastice basarabene. Anume ele monopolizează viața politică din R. Moldova. Anume ele țin populația Basarabiei în neștiință, în minciună, în prostie. Pentru a le contracara activitatea antiunionistă trebuie să-i luminăm pe oamenii de rând, să-i ajutăm să înțeleagă corect evenimentele care s-au petrecut în trecut și care se petrec în timpul vieții lor, trebuie să-i demascăm pe acești mincinoși, care se folosesc de neștiința celor mulți pentru a-și face mendrele.Cine crede că reunirea Basarabiei că România o pot face elitele portice academice și ecleziastice basarabene, greșește amarnic. Fără participarea unor mase mari de moldoveni basarabeni luminați, Basarabia actuală nu are șansă de a se reuni cu Țara-Mamă. Luminarea populației trebuie să o facem prin cărți cu mesaj unionist, prin publicații periodice cu politici editoriale unioniste, prin instituții de învățământ….Prin ceea ce la noi în R. Moldova lipsește cu desăvârșire. Aici se face instruire și educație bazată fie pe baza teoriei moldovenismului politic primitiv, fie pe baza teoriei celor două state românești independente. Populația este schilodită la minte.
În decembrie 2016, am tipărit cartea „Basarabia între mentalitatea moldovenească și politica rusească”. În luna aprilie 2017 ziarul „Timpul”din Chișinău a publicat doar jumătate din textul acestui „Cuvânt înainte”. A urmat editorialul de rușine din „Literatura și arta” (29 iunie 2017). Trebuie să căutăm și să găsim surse bănești pentru a tipări cărțile mele într-un tiraj mare pentru a-l distribui fără plată locuitorilor din satele Basarabiei.
Ion Stafi.”
Citește articolul integral AICI