Membrii CA al TAROM, indemnizații duble. Ministerul Transporturilor a votat majorarea pe fondul pregătirii Legii austerității
- Cristi Buș
- 7 iulie 2025, 18:17
Sursa foto: Facebook/ Aeronava Tarom- Moment controversat: decizia vine înaintea asumării Legii austerității
- Actuala conducere a fost instalată după ani de mandate provizorii
- Lista membrilor CA și aprobarea oficială a majorării indemnizațiilor
- TAROM, pierderi istorice de peste 610 milioane de euro
- Creșteri de indemnizații și la Compania Națională Aeroporturi București
Membrii Consiliului de Administrație (CA) al companiei aeriene de stat TAROM vor primi, de luna aceasta, indemnizații aproape duble față de cele acordate anterior. Concret, remunerațiile au crescut de la 12.500 de lei brut pe lună la 24.148 de lei, în urma unui vot favorabil exprimat de acționari, inclusiv de reprezentanții Ministerului Transporturilor.
Potrivit informațiilor publicate de BoardingPass, decizia a fost susținută și de reprezentanții ROMATSA, precum și de Compania Națională Aeroporturi București. Singura abținere a venit din partea Longshield Investment, fostă SIF Muntenia.
Moment controversat: decizia vine înaintea asumării Legii austerității
Majorarea indemnizațiilor survine într-un context tensionat, cu doar câteva zile înainte ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe Legea austerității – un set de măsuri fiscal-bugetare care vizează reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar și eficientizarea aparatului administrativ. Măsurile anunțate au stârnit deja nemulțumiri atât în rândul bugetarilor, cât și în mediul privat, pe fondul anunțatelor tăieri de cheltuieli.
În paralel, decizia de la TAROM alimentează percepția unui dublu standard în aplicarea măsurilor de austeritate. Mai ales că este adoptată tocmai de acționarii majoritari ai statului, prin Ministerul Transporturilor.
Actuala conducere a fost instalată după ani de mandate provizorii
Noul Consiliu de Administrație al TAROM a fost instalat în iunie 2024, după organizarea unui concurs de selecție, cu un mandat complet de patru ani, în ideea stabilizării conducerii companiei. În ultimii ani, TAROM a funcționat mai mult cu administratori provizorii, adesea fără experiență relevantă în aviație sau management.
Deși s-a organizat un concurs pentru selectarea unor profesioniști, șase dintre cei șapte membri ai noului CA aveau deja legături politice și mai fuseseră anterior în funcțiile respective în regim interimar.

TAROM. Sursa foto: Facebook/ TAROM
Lista membrilor CA și aprobarea oficială a majorării indemnizațiilor
Actualii membri ai Consiliului de Administrație al TAROM sunt: Anca Daniela Boagiu, Iuliana Cristina Bârcă, Monica Săsărman, Iulian Daniel Idolu, Costin Ionuț Iordache, Mirel Alexandru Marcu și Mihăiță Ursu.
Decizia privind creșterea indemnizațiilor a fost avizată de Comitetul de Nominalizare și Remunerare al companiei și a primit ulterior undă verde de la AMEPIP – Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanței Întreprinderilor Publice, cunoscută drept „super-agenția” companiilor de stat.
TAROM, pierderi istorice de peste 610 milioane de euro
Situația financiară a TAROM rămâne critică, în ciuda promisiunilor de redresare. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, compania a acumulat pierderi de peste 3 miliarde de lei (circa 610 milioane de euro) între 2008 și 2023. Conform estimărilor oficiale, anul 2024 ar putea fi primul cu un profit semnificativ, prognozat la aproximativ 278 de milioane de lei.
Această așteptare optimistă a autorităților a fost invocată și pentru a justifica majorarea indemnizațiilor, deși mulți analiști economici consideră că riscurile financiare ale companiei rămân ridicate.
Creșteri de indemnizații și la Compania Națională Aeroporturi București
Decizia de la TAROM nu reprezintă un caz izolat. Recent, Ministerul Transporturilor a aprobat și majorarea indemnizațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București, unde sumele au ajuns până la 70.000 de lei brut pe lună, potrivit datelor publicate de presă.