Membri ai clanului Stănescu, arestaţi

Membri ai clanului Stănescu, arestaţi

În urma a 12 descinderi simultane efectuate pe raza judeţelor Iaşi şi Braşov, procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a şapte membri din clanul Stănescu care au făcut mai multe înşelătorii.

Cei şapte sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit procurorilor, gruparea de criminalitate organizată, din care fac parte aceştia, are în jur de 25 de membri, iar prejudiciul cauzat mai multor firme se ridică la suma de 1.700.000 de lei.

Până în prezent, 22 de persoane au fost audiate în dosar, iar Stăneştilor din comuna ieşeană Grajduri le-au fost confiscate două pistoale cu gaz, şapte autoturisme de lux, două kilograme de aur, 350.000 de lei , mai multe ştampile ale unor societăţi prin care emiteau file CEC fără acoperire şi acte contabile.

Ne puteți urmări și pe Google News

În locuinţele acestora a fost găsită şi o parte din marfă, respectiv vopsea, cherestea şi diverse materiale de construcţii.