25 de ani de cercetare au dus la un rezultat revoluționar. Există viață după moarte
- Iulia Moraru
- 10 septembrie 2023, 08:14
Un medic specializat în oncologie din statul Kentucky, cu peste 37 de ani de experiență în studierea a aproape 5.000 de cazuri de experiențe din apropierea morții, exprimă cu fermitate convingerea sa că există, fără îndoială, o continuare a vieții după moarte.
Există viață după moarte, susține medicul Jeffrey Long. Acesta a povestit că era încă rezident când s-a confruntat pentru prima dată cu un articol ce descria o experiență de moarte apropiată.
În timp ce studia în bibliotecă modalități de tratare a cancerului cu radiații, a dat peste acest caz uluitor care avea să schimbe cursul vieții sale. Până la acea etapă, educația sa medicală îl învățase că oamenii erau simplu fie vii, fie morți.
Astfel că, o lectura impresionantă i-a schimbat perspectiva. Ea vorbea despre experiența incredibilă a unui pacient care trecuse prin moarte și reîntorsese la viață.
Medicul care susține că există viață după moarte
Cu un interes pentru cercetarea experiențelor apropiate de moarte (NDE), Long și-a dezvoltat o fascinație profundă pentru acestea. Astfel încât, după finalizarea rezidențiatului, a pus bazele Fundației pentru Cercetarea Experiențelor Apropiate de Moarte.
De atunci, a adunat și investigat meticulos mii de astfel de experiențe. Concluzia sa este fermă: există cu certitudine o continuare a vieții după moarte.
„Sunt un medic. Am citit cercetări asupra creierului și am luat în considerare toate explicațiile posibile pentru NDE-uri”, a scris Dr. Long într-un eseu pentru Insider Magazine.
„Concluzia este că niciuna dintre ele nu se susține. Nu există nici măcar o explicație fizică cât de cât plauzibilă pentru acest fenomen.
Aceste experiențe pot suna clișeic: lumina strălucitoare, tunelul, cei dragi. Dar, după 25 de ani de studiu al NDE-urilor, am ajuns să cred că aceste descrieri au devenit tropi culturali pentru că sunt adevărate.
Am lucrat chiar și cu un grup de copii sub cinci ani care au avut NDE-uri. Aceștia au raportat aceleași experiențe ca și adulții - și la această vârstă, este puțin probabil să fi auzit despre lumini strălucitoare sau tuneluri după ce mori”, a mai susținut medicul.
Cum poate fi descrisă experiența de după moarte
Fiecare dintre cele peste 4.800 de experiențe în apropierea morții pe care le-a investigat în ultimele trei decenii și jumătate este unică. Cu toate acestea, numeroase dintre ele prezintă anumite modele comune.
De exemplu, aproximativ 45% dintre indivizii care trăiesc o experiență apropiată de moarte au parte și de o experiență extracorporală. Ea poate fi descrisă ca o „separare a conștiinței lor de corpul lor fizic, în general cu senzația de plutire deasupra acestuia”.
Într-o astfel de experiență, o femeie și-a pierdut cunoștința în timp ce călărea pe cal. În timp ce corpul ei rămăsese pe traseu, conștiința ei a părut să călătorească înapoi la ferma pe care o părăsise, călare pe cal.
Ulterior, cu toate că corpul său nu se afla la fermă în acel moment, ea a reușit să descrie cu o precizie uluitoare ceea ce se întâmplase acolo. Iar cei prezenți i-au confirmat veridicitatea relatării.
„În fața dovezilor copleșitoare, am ajuns să cred că există cu siguranță o viață după moarte”, a declarat Jeffrey Long, adăugând că munca sa cu NDE-urile l-a făcut un medic mai plin de compasiune și mai iubitor.