McDonald’s va lansa un nou produs în câteva zile. Unde vor putea fi servite McNuggets pe bază de plante

McDonald’s va lansa un nou produs în câteva zile. Unde vor putea fi servite McNuggets pe bază de plante Sursa: Pixabay

McDonald’s va lansa un nou produs care îi va surprinde pe toți clienții fideli ai restaurantului. Marea companie de fast-food va urma exemplul dat de alți rivali din domeniu. Noul produs va putea fi servit prima dată în Germania.

McDonald’s a anunțat că va lansa McNuggets pe bază de plante. Noul produs va putea fi servit în 1.400 de restaurante ale companiei de fast-food din Germania începând cu săptămîna viitoare. Este al doilea produs pe bază de plante lansat de gigantul fast-food. Noile McNuggets au fost făcute în colaborare cu compania vegană Beyond Meat și conțin proteine ​​de mazăre, porumb și grâu. Toate ingredientele sunt învelite într-un aluat crocant de tempura.

Noul produs a fost introdus pentru prima dată în mai multe locații din Stuttgart, al șaselea cel mai mare oraș din Germania, în luna august a anului trecut. Testul din vara lui 2022 a fost un succes, iar McDonald’s a decis să lanseze produsul în mai multe restaurante. În cazul în care produsul va atrage interesul, Mc Plant Nuggets ar putea ajunge și în restaurate din alte țării, precum s-a întâmplat în cazul burgerului McPlant. Este vorba de primul produs din plante al gigantului fast-food care se vinde deja în SUA și alte țări din Europa.

Ce conține Burgerul McPlant

Mc Plant Nuggets nu este singurul produs pe care compania îl va lansa în Germania. În restaurantele din Germania va putea fi găsit și burgerul McPlant care este format dintr-o chiflă Beyond Meat și alte produse care variază în funcție de locație. Aceste burger a fost lansat în anul 2021, în mai multe țări europene, precum Danemarca, Austria și Suedia. Burgerul a fost lansat în Marea Britanie și Irlanda în urmă cu o lună.

Produsul a fost testat pentru prima dată în opt locații din SUA, iar în luna februarie a anului trecut lanțul de fast-food a decis ca burgerul să fie prezent în 600 de locații. Nu au fost anunțate planuri de viitor în privința produsului pe bază de plante. Este important de precizat că burgerul conține brânză din lapte și maioneză pe bază de ouă.

Europenii sunt tot mai atrași de produsele care înlocuiesc carnea

Mulți europeni au început să fie din ce în ce mai receptivi la produsele care înlocuiesc carnea cu plante. Burgerul McPlant a devenit foarte popular în Olanda, încă din octombrie. A fost făcut un scurt test în 2021 care a avut un real succes. „Suntem mulțumiți de locul pe care l-a câștigat McPlant în meniu”, a declarat Stijn Mentrop, director de marketing McDonald’s din Olanda.

Mentrop a mai adăugat că mulți clienți au spus că le place mai mult gustul noului burger față de cei care sunt făcuți din carne. McDonald’s a transmis că a observat că au fost mai mulți clienții europeni care au primit cu interes produsele din plante care înlocuiesc carnea, comparativ cu cei din SUA. Burgerul McPlant a fost introdus permanent în meniurile din Regatul Unit, Irlanda, Austria și Olanda, potrivit Vegnews.

Ne puteți urmări și pe Google News