Mazăre a luat mită din gunoaie, de la deputatul Eduard Martin

Mazăre a luat mită din gunoaie, de la deputatul Eduard Martin

Primarul Constanței și-a obligat alegătorii să plătească o taxă record pe gunoi, de 10 lei pe lună, din care edilului i-ar fi revenit șapte milioane de euro.

Un alt nume greu care, alături de Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky este în vizorul DNA în dosarul în care primarul Constanţei a fost reţinut pentru luare de mită, este deputatul PSD Eduard Martin.

Radu Mazăre aștepta, la închiderea ediției, verdictul judecătorilor pe propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Contract de 335 milioane de euro

Cunoscut ca „stăpânul gunoaielor din Constanţa”, deputatul Eduard Martin este acţionar la „Polaris M Holding” SRL, alături de unchiul şi sora sa. „În perioada 2008- 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul inculpatului Sorin Gabriel Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste șapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța”, scriu procurorii DNA.

Bunăstarea lui Mazăre

Înțelegerea contractuală a prevăzut delegarea serviciului de salubrizare pentru 25 de ani către Polaris, la un cost de 335 milioane de euro.

După ce a primit contractul, Martin, susțin surse judiciare, a dat mita prin intermediul firmelor controlate de Strutinsky. „Mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați”, potrivit anchetatorilor. Eduard Martin se află la al treilea mandat de deputat PSD de Constanţa, fiind un apropiat al „tripletei Mazăre-Constantinescu- Strutinsky”.

În afară de Constanţa, Polaris Holding ridică, de ani de zile, gunoiul şi din Mamaia, Eforie, Mangalia, Năvodari, dar şi din Arad, Târgu Jiu și din Teleorman, județul lui Liviu Dragnea.

Constănţenii plătesc, de alt fel, cea mai mare taxă de gunoi din ţară, 10 lei pe lună, ajungând să dea pe gunoi mai mult decât pe impozitul pe casă.

Între timp, la Primăria Constanţa e linişte, angajaţii îşi văd de treabă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii sunt obişnuiţi cu lipsa lui pentru că „oricum dădea rar pe la serviciu”.

Pe plan politic, arestarea lui Radu Mazăre ar însemna pierderea funcției de primar. În acest caz, prefectul este obligat prin lege ca la 48 de ore de la primirea mandatului de arestare de la instanță să emită ordinul de suspendare a lui Mazăre din funcția de edil al Constanței.

Soția lui Martin este consul la New York

Conform surselor EVZ, Eduard Martin nu se mai află în țară, ci a fugit în Statele Unite. Unchiul lui, Dumitru Martin, celălalt acţionar al Polaris Holding este plecat din ţară de mai multă vreme, împreună cu copiii minori, lăsându-şi afacerile pe mâna nepotului. Tatăl lui Eduard Martin, fost prefect de Constanţa, Gheorghe Martin, de pe vremea guvernării lui Adrian Năstase, a ajuns şi el, în urmă cu o lună, în SUA. Toată familia este în America, acolo unde, Oana Aurora Martin (foto), soția deputatului, este consul la Consulatul General al României la New York. Aceasta era cónsul la New York și anul trecut, când Nicușor Constantinescu și-a tratat boala în SUA. În perioada respectivă, procurorii DNA au susținut că acesta se ascunde de justiție. De altfel, Nicușor a fost filmat când se distra în America.

FOTO: Oana Aurora Martin