DEZASTRU la Maternitatea Giulești: „S-a ÎNCĂLCAT dreptul la VIAȚĂ și la ocrotirea sănătății”. Numărul bebelușilor bolnavi este ÎN CREȘTERE

DEZASTRU la Maternitatea Giulești: „S-a ÎNCĂLCAT dreptul la VIAȚĂ și la ocrotirea sănătății”. Numărul bebelușilor bolnavi este ÎN CREȘTERE

Cazul de la Maternitatea Giulești a ajuns în atenția Avocatului Poporului, care s-a sesizat din oficiu, în privința existenței unui focar de stafilococ auriu.

Sesizarea face referire la o posibilă încălcare a art. 22 și art.34 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, potrivit unui comunicat al instituției, citat de Agerpres.ro.

„Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. Pedeapsa cu moartea este interzisă”, se arată în articolul 22 din Constituție.

Totodată, articolul 34 din Constituție arată: „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii”.   Numărul bebeluşilor care s-au născut la Maternitatea “Panait Sârbu” şi apoi au fost internaţi la Spitalul Clinic de Copii “Grigore Alexandrescu” prezentând stafilococ auriu a ajuns la 23, arată o informare a spitalului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un număr de 9 asistente şi 2 medici de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” au fost depistaţi cu stafilococ auriu, după data de 6 noiembrie, dar aceştia sunt purtători sănătoşi, afirma pe 30 noiembrie purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Doru Pană.