Măsuri pentru aderarea la Air Schengen. Ce a decis Guvernul

Măsuri pentru aderarea la Air Schengen. Ce a decis GuvernulAir Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Măsuri pentru aderarea la Schengen aerian. Guvernul a anunțat că a modificat şi a completat prin ordonanţă de urgenţă mai multe acte normative în domeniul străinilor şi al frontierei. Aceste modificări vin în contextul pregătirilor pentru aderarea României la spațiul Schengen aerian, care va avea loc pe 31 martie.

Măsuri pentru aderarea la Schengen aerian

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că este vorba despre o serie de măsuri necesare transpunerii în practică a unei decizii a Uniunii Europene privind aplicarea integrală a dispoziţiilor Aquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România.

Actul normativ conţine mai multe prevederi legate de controlul la frontiere, de regimul străinilor, controlul migraţiei ilegale, dar şi de drepturile lucrătorilor străini pe teritoriul României.

Explicația purtătorului de cuvânt al Guvernului

„Aş menţiona aici, ca element de interes pentru angajatori, instituirea termenului de maxim 15 zile lucrătoare pentru încheierea contractului individual de muncă de la intrarea străinilor în România sau, după caz, de la obţinerea noului aviz de angajare, în cazul vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă.

schengen

Sursa foto:Dreamstime.com

Totodată, angajatorului i se impune condiţia să desfăşoare efectiv activitate de minim un an în domeniul pentru care solicită avizul de angajare, iar pentru controlul migraţiei Inspectoratul General pentru Imigrări atribuie un cod numeric personal lucrătorului străin, la momentul eliberării avizelor de angajare sau de detaşare. Se instituie posibilitatea anunţării prezenţei străinului intrat legal pe teritoriul României, inclusiv prin intermediul unei aplicaţii informatice dezvoltate de Inspectoratul General pentru Imigrări”, a explicat Mihai Constantin, în briefing-ul de presă de la finalul ședinței de guvern.

România intră în Schengen aerian

Începând cu 31 martie, pasagerii nu vor mai trebui să stea la controlul de frontieră dacă ajung în spațiul de liberă circulație. Unele aeroporturi se află în plin șantier, astfel că intrarea în Schengen aerian se va face în containere adaptate noilor cerințe. La Iași și Timișoara, inaugurarea noilor terminale plecări se face fix în ziua în care românii vor putea circula în Schengen fără controale.