Măsuri anticoronavirus. Stocurile pentru testarea virusului ucigaș, suplimentate de autorități

Măsuri anticoronavirus. Stocurile pentru testarea virusului ucigaș, suplimentate de autorități

Cele șapte centre specializate din țară, spitalele de boli infecțioase din București, Cluj, Timiș, Iași, Constanța și Dolj, dispun de 1200 de teste de diagnosticare a coronavirusului, urmând să fie aprovizionate cu alte mii de testere, deja comandate.

Ministerul Sănătății a inventariat stocul testelor de diagnosticare moleculară pentru detectarea COVID-19, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

În cele șapte centre din țară (2 in București, Cluj, Iași, Timiș, Constanța și Dolj) sunt peste 1.200 de teste, suficiente până la sfârșitul săptămânii, când vor sosi și celelalte teste care au fost deja comandate.

Comenzile urmează să ajungă în spitalele de boli infecțioase, începând cu data de 11 martie 2020 și vor asigura necesarul pentru încă 30 de zile.

În acest moment nu este pericolul de a rămâne fără capacitate de diagnosticare a coronavirusului, mai ales că Ministerul Apărării Naționale, prin  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino din București a fost de acord să contribuie la acest efort comun cu dotările existente, informează autoritățile.

Ca exemplu, în acest moment la Institutul Național de Boli Infrecțioase ”Prof. Matei Balș”, există în stoc 300 de teste, iar mâine urmează să ajungă și cealalte 3.000 comandate din timp.

Unul dintre aceste Spitale de Boli Infecțioase, cel de la Constanța, a primit, în urmă cu cinci zile, prin votul consilierilor locali municipali, suma de 292.000 de lei pentru achiziționarea unui aparat, tip Platformă multiplex automată InGenius – Elitech, în vederea diagnosticării pacienților infectați cu coronavirus.