Măsură radicală propusă în Spania. Masca ar putea fi obligatorie și acasă

Măsură radicală propusă în Spania. Masca ar putea fi obligatorie și acasă

Măștile de protecție trebuie purtate chiar și acasă, atunci când primiți vizita unor persoane care nu locuiesc acolo.

Recomandarea a fost făcută de responsabilul pentru sănătate din regiunea spaniolă Madrid, Enrique Ruiz Escudero, care a recunoscut că nu există nici o modalitate pentru a impune o asemenea măsură.

„Recomandăm, ca precauţie, purtarea măştilor în spaţii private atunci când în acestea au loc întâlniri sau reuniuni de persoane care nu locuiesc împreună”, a spus Enrique Ruiz Escudero, responsabilul de sănătate din regiunea Madrid, într-o conferinţă de presă.

Spania aplică deja cele mai stricte reguli din Europa cu privire la purtarea măștilor de protecție. La Madrid, acestea sunt obligatorii peste tot în spațiile publice, cu excepţia cazurilor în care oamenii se află în spaţii deschise şi pot păstra între ei o distanţă de 1,5 metri.

În cea mai mare parte a teritoriului spaniol, măştile trebuie purtate în spaţii publice indiferent de distanţele de siguranţă, dar până în prezent nu au fost impuse reguli privind purtarea lor acasă.

„Considerăm că acest lucru este important, întrucât majoritatea focarelor epidemice apar în cadrul reuniunilor de familie sau întâlnirilor cu prietenii, ori la sărbători ce reunesc oameni care nu locuiesc împreună, a explicat Enrique Ruiz Escudero.

Oficialul spaniol a precizat că implementarea acestei recomandări, de a purta masca la reuniunile private, ține de responsabilitatea fiecărui cetăţean, adăugând că majoritatea locuitorilor Madridului poartă mască în spaţii deschise, chiar şi fără ca aceasta să fie obligatorie.

Madridul a fost una din regiunile cel mai sever afectate de pandemia de COVID-19, dar în ultimele săptămâni a raportat mai puţine cazuri de contaminare cu noul coronavirus decât Catalonia şi Aragon, unde au fost înregistrate cele mai multe focare.

Regiunea insulelor Canare o destinație turistică populară, singura regiune din Spania unde măştile nu sunt obligatorii în spaţii deschise dacă oamenii pot păstra o distanţă de securitate, a distribuit un videoclip cu un mesaj similar.

La finalul clipului este prezentată o reuniune de familie cu îmbrăţişări de ziua de naştere a bunicului. Unul dintre cadourile primite de sărbătorit este un aparat respirator. Un mesaj afişat pe ecran afirmă că o simplă reuniune de familie poate să aducă drept „cadou”' 40 de zile în comă sau chiar moartea.

OMS se implică în combaterea dezinformării. Proiectul secret la care lucrează experții

După scandal, deputatul „Mitralieră” zice că respectă legile din alte țări. Dacă Trump…

Ne puteți urmări și pe Google News