Masacrul din Odessa, 23 octombrie 1941: O pată rușinoasă în istoria Armatei Române

Masacrul din Odessa, 23 octombrie 1941: O pată rușinoasă în istoria Armatei Române

Masacrarea evreilor din Odessa, o pată rușinoasă pe istoria politică și militară românească. Dictatorul pro-nazist Ion Antonescu a acționat după modelul nazist, rasist al „curățării terenului”.

Odessa, „o victorie à la Pyrrhus” pentru Armata Română în cel de Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est

România a intrat la 22 iunie 1941 în războiul anti-sovietic, alături de Germania nazistă. După eliberarea Basarabiei, Herței și Bucovinei de Nord, generalul Ion Antonescu a devenit mareșal. Grupul de Armate în care era și Armata Română se numea „Mareșal Ion Antonescu” propagandistic, comanda fiind una germană până la urmă.

Totuși, soldații români mergeau dincolo de Nistru cu oful Ardealului în suflet iar Antonescu a cerut ca Odessa să fie cucerită de români și dincolo de Nistru să fie dată o zonă (Hitler a fost de acord) numită Transnistria, care ținea de la Bug în Nord și Est, până la Nistru în Vest, cam cât era Basarabia de mare. Centrul politic al Guvernământului Transnistriei a fost Odessa, cu orașul Nikolaev inclus în Transnistria. Asta după ce bătălia Odessei a fost câștigată de români și germani cu pierderi grele. Bătălia a avut loc între 8 august și 16 octombrie 1941.

Odessa a fost ocupată de români pe data de 16 octombrie 1941, ora 16.00, primele trupe intrând la ora 10.30. Armata a 4-a Română care avea peste 300 000 soldați a luptat din 8 august până pe 16 octombrie, pierzând aproape 93 000 soldați (morți, răniți, dispăruți), în tinp ce sovieticii au pierdut circa 41 000 soldați. Armata a IV-a a fost retrasă pentru refacere. Culmea este că pe aceasta s-au bazat inițiatorii actului de la 23 august 1944 pentru răsturnarea lui Antonescu.

Odessa, scena unuia dintre cele mai înfiorătoare masacre anti-evreiești din Sud-Estul Europei

La 22 octombrie 1941, ora 17.35 sediul Cartierului General românesc a sărit în aer, fiind ucis chiar comandantul trupelor române (generalul Ion Glogojanu), dar și mai mulți soldați, subofițeri, ofițeri români și germani. Explozia a fost opera NKVD în retragere, dar Antonescu a pus- o pe seama „evreilor bolșevici”. Aproape instantaneu s-a declanșat un masacru spontan, câteva mii de evrei fiind uciși în cursul nopții de  22/23 octombrie 1941 la întâmplare.

A urmat, a doua zi, pe 23 octombrie 1941, dar și în zilele următoare,  o „curățare a terenului” de tip nazist. Deportările s-au făcut mai întâi spre Bogdanovka. Au fost însoțite de asasinate, aruncarea în aer a deportaților închiși, numărul  morților până în noiembrie 1941 crescând cu încă 45 000 morți. Ulterior, din ianuarie 1942, 40 000 evrei din Odessa, au fost deportați în nordul județului Oceakov și în sudul județului Berezovka. Așadar, cifra totală a evreilor uciși la Odessa a fost de 69 000 evrei. Acestora li s-au adăugat și alte victime în toată perioada administrației românești din Transnistria.

Dialogul  dintre Conducătorul Statului Antonescu și Guvernatorul Transnistriei Gheorghe Alexianu

Ion Antonescu și-a asumat „în fața istoriei” acest masacru și chiar s-a exprimat într-o ședință a Consiliului de Miniștri din noiembrie 1941:

Ion Antonescu: „Represiunea a fost destul de severă?“

Gheorghe Alexianu: „A fost, domnule mareşal!“

Ion Antonescu: „Ce înţelegi prin «destul de severă?» Am spus să se împuşte câte 200 de evrei pentru fiecare mort român şi 100 de evrei pentru fiecare rănit. S-a făcut aşa?“

Gheorghe Alexianu: „Evreii din Odessa au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzi...“

Ion Antonescu: „Să faceţi aşa, pentru că eu răspund în faţa ţării şi a istoriei. Să vină evreii din America să mă tragă la răspundere!”

Antonescu a încercat la procesul din 6-17 mai 1946, să se disculpe!

Adus în România în aprilie 1945, după ce fusese ridicat de sovietici și dus în URSS la începutul lui septembrie 1944, Ion Antonescu a fost judecat în „Procesul Marii Trădări Naționale” din mai 1946, inclusiv pentru pogromul de la Iași din 27 -30 iunie 1941, cât și pentru alte crime și pentru masacrul de la Odessa.

Dacă în cazul pogromului de la Iași, a spus că zona era „în zona de autoritate militară germană” (cam ciudat pentru un individ care poza în eliberatorul țării și pe care cei care-i promovează ilegal cultul, îl consideră drept un lider total independent de germani care și-ar fi condus țara în „războiul sfânt”, fără a primi ordine de la nimeni, deși se știe că pe Frontul de Est, comanda principală  o avea Germania nazistă!  - n.a.), în cazul Odessei, s-a disculpat și mai jenant: „Eram şi într-o stare de spirit specială! (...) Subliniez însă că am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre”

„Cererea de represalii venea după avertismente succesive date populaţiei din Odessa şi rugăminţilor care i se făcea de a nu se asocia cu partizanii şi de a-i denunţa. Eram şi într-o stare de spirit specială pentru că vizitasem în dimineaţa zilei un spital în care am găsit, printre alţii, un ofiţer şi trei sau patru soldaţi din echipa lui, amputaţi total de picioare şi braţe, şi orbi. Ofiţerul mi-a povestit că toţi căzuseră victimă unei maşini infernale pe care ruşii, la părăsirea unui sat, o lăsaseră ataşată de clanţa uşii şcoalei. (...) Cazuri similare, tot atât de brutale şi total neîngăduite de legile războiului au fost numeroase. (...) Numai cine a trăit în vâltoarea focului şi sub ameninţarea permanentă a morţii, numai acela poate să îşi dea seama de această stare de spirit manifestată de toate armatele, în toate timpurile. Toate aceste elemente m-au determinat să dau aprobarea cerută. Subliniez însă că am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre”

Antonescu a vrut să construiască linii de tramvai la Craiova, cu tramvaiele și liniile capturate de la Odessa

Ulterior, în Transnistria au fost organizate lagăre de muncă forțată pentru evrei și rromii deportați din România dar și din Basarabia, Bucovina. Liniile de tramvai și ramele de tramvai au fost aduse la Craiova, unde Antonescu a dorit prin 1942-1943 să construiască tramvaiul din Bănie. Sovieticii vor lua stîlpii de tensiune, liniile și ramele după 1944. Se pare că un singur stâlp a mai rămas. Proiectul tramvaiului va fi operaționalizat abia de Ceaușescu prin 1987-1988.