Măruță i-a băgat în ședință pe Raluca și Pepe. „Să nu uitați”

Măruță i-a băgat în ședință pe Raluca și Pepe. „Să nu uitați”

Fanii au fost surprinși că povestea de iubire dintre Pepe și Raluca s-a încheiat atât de brusc după mai bine de opt ani de căsnicie. Pentru nașii cuplului, Andra și Cătălin Măruță se pare că momentul despărțirii nu a fost chiar o surpriză problemele dintre cei doi fiind cunoscute.

Ca părinți spirituali, Andra și Cătălin Măruță au încercat în mai multe rânduri să rezolve cumva neînțelegerile dintre cei doi. Aceștia au avut mai multe întâlniri în care au discutat despre problemele din cuplu, însă nu s-a putut ajunge la o cale de mijloc, Raluca dorindu-și divorțul.

Chiar dacă Raluca și Pepe nu mai formează un cuplul, Cătălin Măruță și Andra au rămas alături de ei, considerându-se nașii lor și după divorț.

„Pepe, Raluca, indiferent de ce se va întâmpla cu voi, eu rămân naşul vostru şi oricând veţi avea nevoie de mine, să nu uitaţi, să îmi daţi un telefon, să vorbim sau să bem o cafea, aşa cum am făcut şi în ultima perioadă. Să stăm de vorbă, să stăm la povești, vă voi sprijini cum o să pot şi lucrul acesta o să fie necondiţionat”, a declarat Cătălin Măruță, în cadrul emisiunii pe care o prezintă, imediat după ce divorțul a fost făcut public, scrie Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pepe și Raluca au decis să pună punct unei relații de opt ani de zile. Cei doi s-au căsătorit civil în data de 18 aprilie 2012, mireasa fiind deja însărcinată cu primul copil al cuplului. S-a speculat mult la vremea respectivă pe această temă, nu puțini fiind aceia care au susținut că Pepe nu prea a avut de ales, după ce a lăsat-o însărcinată pe fata lui Nelu Pastramă.

Imediat după căsătorie a apărut pe lume primul copil, pe 15 august 2012, fiica lor cea mare Maria.

Adevăratul motiv al divorțului

Despărțirea pare acum iminentă, s-a ajuns la tribunal cu ordin de protecție cerut de Raluca care a afirmat că a fost bătută de cântăreț.

Pepe în schimb, a afirmat că motivul real al despărții nu este câtuși de puțin bătaia că faptul că a aflat ca Raluca îl înșală. El spune că a a aflat de la un jurnalist că soția sa a fost cu amantul la munte. Mai mult a făcut propriile investigații și a constatat că acest fapt este real.