Marius Șumudică, victorie în instanță. Trebuie să primească o sumă uriașă
- Andrei Arvinte
- 11 decembrie 2024, 07:47
Marius Șumudică (53 de ani), antrenorul celor de la Rapid, a câștigat procesul Yeni Malatyaspor, una dintre fostele sale echipe. Tehnicianul fusese dat afară în mod abuziv, în 2023, de clubul turc.
Marius Șumudică mai avea de primit aproape 280.000 de euro atunci când a fost dat afară.
A fost dat afară în mod abuziv
De asemenea, antrenorilor Gabriel Mărgărit și Cristian Petre le-au fost desfăcute contractele de muncă în mod abuziv.
Datoriile nu au fost achitate, iar turcii au primit o penalizare drastică.
Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină din cadrul UEFA, fiind confirmată și de Federația Turcă de Fotbal. Forul le-a dat câștig de cauză în urmă cu mai bine de un an, iar astăzi a venit decizia drastică.
„Pe baza dosarelor depuse la FIFA de Marius Șumudică, Gabriel Mărgărit și Cristian Petre, care au lucrat la clubul nostru în sezonul 2021-2022, clubul nostru a fost depunctat cu 18 puncte”, a scris Yeni Malatyaspor, pe X. Așadar, clubul turc va evolua cel mai probabil în liga a treia din Turcia, după ce va retrograda.
Yeni Malatyaspor, depunctată
Aflată în prezent în liga a doua din Turcia, Yeni Malatyaspor se află pe marginea prăpastiei.
A primit o depunctare de 18 puncte și este ultima, cu -21, având un golaveraj incredibil, doar 7 goluri marcate și 47 primite după 15 meciuri!
Ceea ce înseamnă faptul că turcii au o medie de peste 3 goluri primite pe meci.
Sumele pe care trebuie să le primească Marius Șumudică
Pentru că rezilierea unilaterală a fost făcută fără un motiv întemeiat, clubul Malatyaspor trebuie să-i plătească lui Marius Șumudică o sumă importabtă de bani.
149.500 euro, reprezentând salarii restante din perioada noiembrie 2021 - februarie 2022: 46.000 euro salariul pentru luna noiembrie 2021, 46.000 euro salariul pentru luna decembrie 2021, 46.000 euro salariul pentru luna ianuarie 2022, 11.500 euro remunerația contractuală datorată pentru echivalentul a 7 zile din luna februarie 2022.