Marina Voica nu și-a putut înmormânta fratele „din cauza unei politici stupide.” Cel mai mare regret al artistei
- Emma Cristescu
- 3 ianuarie 2023, 23:51
Marele regret al Marinei Voica este că nu și-a putut îngropa fratele din cauza unei politici din Rusia. Aceasta a declarat că Vladimir Putin nu cedează nici dacă mor mii de oameni.
În urmă cu un an, fratele Marinei Voica s-a stins din viață, dar artista nu l-a putut înmormânta din cauza politicii dure duse de Rusia. Aceasta s-a mutat în România cu soțul ei, dar toată familia ei a rămas acolo și a reușit să-i vadă cu greu.
Ea a mai povestit că avea nevoie de mai multe acte și aprobări pentru că a îl înmormânta, dar că nu a putut face rost de ele la timp și că autoritățile din Rusia nu i-au permis să își ducă fratele pe ultimul drum. „Din cauza unei politici stupide, că noi, oamenii obişnuiţi, n-aveam nicio vină. Nu am putut să mă duc să-l înmormântez pe fratele meu.
Peste câteva zile va împlini un an de când a murit ultimul meu om pe care l-am avut ca rudă. Nu îmi vine să cred că a fost îngropat. Eu stau numai pe posturile rusești. Era fratele mai mare cu șapte ani, el m-a educa”.
Mai mult, Marina Voica a vorbit și despre războiul din Ucraina, dar și despre indiferența pe care o are Vladimir Putin, chiar dacă mor mii de persoane din cauza lui.
„Este așa de complicat. Trebuie să știi în amănunte toată istoria. Putin este un militar. El nu este domnul Macron. El se uită la toată povestea asta ca un militar. El are un plan de militar și foarte greu să înțelegi așa ceva. Nu-mi vine să cred că într-adevăr mor mii de oameni”, a spus Marina Voica pentru Antena 3 CNN.
Unde s-a mutat Marina Voica
După ce a plecat din Rusia, Marina Voica s-a mutat în București cu soțul ei. Cu toate astea, ea a preferat să stea la Breaza la bătrânețe. Artista nu și-a pierdut energia din tinerețe, dar a fost nevoită să se opereze la inimă din cauza unei probleme de sănătate.
„Nu mai puteam să respir, nu mai puteam să fac nici 10 paşi”, a mărturisit artista. Chirurgul care a operat-o este născut în aceeaşi zi cu fratele pierdut, un aspect foarte important pentru artistă.