În apropierea sărbătorilor, Maria Cârneci a trăit una dintre cele mai dureroase experiențe ale vieții sale: decesul fratelui său. Ea a făcut acest anunț pe rețelele sociale, împărtășind publicului vestea tragică a pierderii sale.
Maria Cârneci a transmis că fratele său a murit marți, 28 noiembrie, iar joi a fost condus pe ultimul drum. În acest context, artista a publicat pe rețelele sociale și un mesaj plin de durere.
Maria Cârneci și-a condus fratele pe ultimul drum
„Cu lacrimi și durere mare, vă spun că astăzi mi-am condus fratele pe ultimul drum! Pe 28 noiembrie, fratele meu ne-a părăsit, a plecat în lumea fără dor! Drum lin spre îngeri, frățiorul meu drag!
Dumnezeu să te odihnească în pace! Rămâi în sufletul meu, tot frate scump și drag și nu te vom uită niciodată! Sora mai mică, Maria!”, a fost mesajul transmis de Maria Cârneci în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de Facebook.
În doar câteva ore, mai mult de o mie de oameni i-au exprimat condoleanțe și i-au oferit sprijin pentru a depăși această perioadă dificilă.
Mii de oameni i-au transmis gânduri bune artistei
„Condoleanțe! E ff dureros… Dumnezeu sa-i odihnească sufletul!”/ „Dumnezeu sa l odihneasca! Sincere condoleante, Maria!”/ „Bunul dumnezeu SA l odihneasca”/ „Odihna vesnica fratelui d-voastra !”/ „Condoleante!”/ „Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”/ „Odihnă veșnică alături de îngeri!!!”/ „Condoleanțe! Când îți moare cineva drag, o bucățică din suflet sa rupt! Drum lin ,sus printre îngeri !”/ „Sincere condoleanțe Dumnezeu să-l ierte iar voi sa trăiți și să-l pomeniți Va dorim multă sănătate și putere sa puteți trece peste aceasta despărțire de scumpul tău frățior.”
Veste morții fratelui său este o nouă lovitură dureroasă pentru Maria Cârneci. În 2020, aceasta a trebuit să se despartă de soțul său, Romulus Petrescu, cu care a împărțit viața aproape patru decenii.
Maria Cârneci a rămas și fără soț în 2020
La vârsta de 65 de ani, soțul artistei a încetat din viață. Ceremonia funerară a avut loc la Cimitirul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din București.
Romulus Petrescu a murit după o lungă luptă cu o boală. Soțul artistei suferea de cancer la colon.
În urmă cu ceva timp, interpreta de muzică populară spunea că sărbătoarea lor preferată era Crăciunul, iar de când soțul ei a plecat, nu mai poate să facă diverse lucruri care îi amintesc de prezența lui.
„Eu simt prezența lui după o viață petrecută împreună. (…) Ce am făcut împreună cu el nu îmi mai vine să fac și nu mai pot să mai fac. El își alegea CD-urile cu colinde în săptămâna din preajma Crăciunului și după.
Alegea cântece liniștitoare, cu substanță, cu mesaj. El se ocupa să decoreze, curtea, gardul, pomii, lucruri pe care nu le mai fac, nu pentru că n-aș putea, dar nici nu mai îmi vine”, a spus Maria Cârneci mai demult.