Marele conducător Kim Jong Un se roagă de Trump să fixeze prețul corect

Marele conducător Kim Jong Un se roagă de Trump să fixeze prețul corect

Coreea de Nord doreşte să aibă întâlniri de lucru la sfârşitul lui septembrie cu SUA, în contextul în care negocierile între cele două părţi privind denuclearizarea peninsulei au ajuns într-un punct mort.

"Vrem să ne aflăm faţă în faţă cu SUA la sfârşitul lui septembrie, la o dată şi într-un loc asupra cărora putem conveni", a declarat Choe Son Hui, adjunctul ministrului de externe din Coreea de Nord, într-un comunicat difuzat de agenţia de presă oficială KCNA, citat de Agerpres.

Ministrul adjunct a făcut apel la SUA să prezinte "o bază de calcul acceptabilă", în caz contrar existând riscul de a pune în pericol procesul diplomatic.

Cele două ţări au declanşat un dialog inedit după întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un din iunie 2018, de la Singapore. Însă cel de-al doilea summit al lor, din februarie, de la Hanoi, s-a soldat cu un eşec şi negocierile au fost oprite de atunci, în pofida promisiunii unei relansări rapide făcute de preşedintele american şi de liderul nord-coreean cu prilejul celei de a treia întrevederi a lor, din iunie, de la frontiera dintre cele două Corei.

În ultimele săptămâni, Phenianul şi-a intensificat tirurile cu rachete cu rază scurtă de acţiune, calificate drept "provocări" de responsabili americani.

Autorităţile nord-coreene au criticat şi poziţia SUA, care afirmă că nu vor să ridice sancţiunile decât în schimbul unei denuclearizări definitive.

Emisarul american Stephen Biegun a cerut la rândul său vineri Coreei de Nord să înceteze să pună "obstacole" în calea negocierilor, până nu va fi prea târziu.

Ne puteți urmări și pe Google News