În noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1917 (25 spre 26 octombrie, pe stil vechi), bolșevicii pun mâna pe principalele centre de decizie din capitala Rusiei, Petrograd. Ceea ce avea să fie numită propagandistic „Marea Revoluție din Octombrie” este de fapt o lovitură de stat dată de grupul lui Lenin împotriva republicii instalate în martie, după abdicarea țarului.

Punctele strategice din Petrograd sunt ocupate, liniile de comunicații sunt tăiate, adversarii politici sunt arestați. Una dintre marile minciuni bolșevice este că Teroarea Roșie a trebuit să fie organizată în iunie 1918, pentru a contracara Teroarea Albă. De fapt, Teroarea Roșie a început încă din noaptea de 6-7 noiembrie, când ținta a fost guvernul provizoriu al socialistului Aleksandr Kerenski, care trebuia împiedicat să organizeze alegerile democratice programate peste câteva săptămâni. În urma scrutinului, aleșii urmau să se constituie în Adunare Constituantă și să elaboreze noua Constituție a Rusiei. Or, Lenin și banda lui nu doreau democrație ci putere absolută.

DE UNDE A APĂRUT LENIN?

În martie 1917, Vladimir Ilici Lenin trăia într-o sărăcie lucie la Zürich, pe Spielgassse 14. Revoluția din februarie, care sfârșise prin înlăturarea țarului și instaurarea republicii avusese loc fără el. Dar a reprezentat marea lui șansă. Dușmanii cu care Rusia se afla în război, Germania, mai ales, au început să-l privească pe Lenin ca pe o armă bună de folosit împotriva noii puteri de Petrograd, pe fondul situației tulburi.

Lenin a ajuns la Petrograd abia în aprilie 1917, într-un vagon de plumb, spune legenda bolșevică. Arhivele demonstrează că desantul său, împreună cu un grup de bolșevici, a fost finanțat din belșug de Kaiser pentru a mina din interior Rusia. Cel puțin 50 de milioane de mărci-aur. Generalul Max von Hoffmann – negociatorul tratatului de pace de la Brest-Litovsk – a confirmat acest lucru:

„Lenin şi tovarăşii săi au primit mari sume de bani  din partea guvernului Kaiserului, pentru acţiunile lor agitatoare cu scopuri distructive.“

Iar trenului, așa-zis de plumb, de fapt plin cu aur și cu bolșevici, i se permite traversarea lesnicioasă a Germaniei.

Cu banii primiți de la Kaiser, Lenin poate plăti poate cumpăra soldați cu care să ocupe punctele nevralgice ale capitalei ruse, poate crea sinistra CEKA. Și tipărirea de ziare. Imediat ce ajunge în Rusia, el îi scrie nevestei sale, Nadejda Krupksaia

„Trebuie să înfiinţăm o redacţie a noastră la Pravda şi s-o desfiinţăm pe cea de acum. Redactorii ăştia nu sunt oameni, ci nişte cârpe care duc cauza la pieire. O reorganizare şi, mai mult, eliminarea completă a tuturor celor care au fost amestecaţi.”

„Cauza” era pacea promisă Kaiserului. Pentru ea fusese plătit. De ea depindea continuarea finanțării. Într-adevăr, în acea perioadă, Pravda pleda pentru continuarea războiului de către Rusia, opunându-se trădătorului Lenin.

După nici două săptămâni, Pravda, atent epurată, ridica în păci virtuțile păcii, în numere speciale dedicate sodaților. Și după ce a preluat puterea, Lenin și-a continuat cu disperare eforturile de a încheia pacea cu Germania. Disperare dată de groaza ca nu cumva generalul Hoffmann să nu dea publicității dovezi ale faptului că Lenin nu era decât o coadă de topor a Kaiserului, scrie Bernard Raquin în „Marile Manipulări ale epocii moderne”. Lenin a mers până acolo încât a amenințat că demisionează dacă nu se încheie pacea cu germanii.

Investiția germană în Lenin a meritat. Drept răsplată, în tratatul de pace separată din martie 1918, a cedat Germaniei trei sferturi din rezervele de cărbune şi fier sovietice, o treime din terenurile sale cultivabile, un sfert din producţia industrială, precum şi douăzeci şi opt de milioane de locuitori ai Poloniei, Lituaniei, Estoniei, Ucrainei, Finlandei şi Letoniei.

CRIMA ȘI TEROAREA, CA ARME DE GUVERNARE

„Vom păstra nouăzeci de milioane dintre cele o sută de milioane de locuitori ai Rusiei sovietice. Celelalte vor trebui anihilate”, teoretiza Zinoviev principiile Revoluției bolșevice, încă din 1918.

„Tribunalul trebuie să aplice teroarea, care este obiectivul nostru... Printr-o teroare sistematică, ce va avea ca efect abolirea tuturor regulilor, trădarea, minciuna vor căpăta forţa legii, vom găsi mijloacele de a reduce omenirea la cel mai jos nivel al existenţei... este absolut necesar pentru stabilirea puterii noastre...“, supralicita Lenin, care a inventat lagărele de concentrare în 1919. Pentru că lagărele de concentrare nu sunt invenția naziștilor, ci a comuniștilor. În 1922, erau 22 de asemenea lagăre, iar un an mai târziu ajunseseră la 65.

„Spânzuraţi neapărat măcar o sută de chiaburi cunoscuţi, scrie Lenin pe 11 august 1918, luaţi prizonieri, pentru ca oamenii de pe o distanţă de o sută de kilometri să tremure.”

   Un lagăr de concentrare nazist? Nu, un sat din Rusia bolșevică a anului 1922.    În timpul marii foamete din 1921-1922 au murit 5 milioane de oameni

Biserica a fost una dintre marile ținte ale Terorii Roșii: „Tocmai acum, scria el pe 19 martie 1922, când în zonele cuprinse de foamete se consumă carne de om şi mii de cadavre zac pe drumuri, trebuie să trecem la confiscarea bunurilor Bisericii cu înverşunare şi fără milă şi să strivim orice urmă de rezistenţă, cu duritate, astfel încât să se vorbească decenii întregi despre aceste fapte.”

Orice legătură dintre criminalii lui Lenin și hipsterii atei de astăzi nu este întâmplătoare. Un fir roșu îi leagă strâns, ca o funie de spănzurătoare.