Marea Britanie, îngrijorată de activitatea Rusiei în Atlantic. Ce avertisment au transmis oficialii
- Bianca Ion
- 9 decembrie 2025, 18:09
Vas din flota rusă, Amiral Golovko. Sursa foto: x.comO serie de declarații ferme ale oficialilor britanici readuc în atenție riscurile generate de intensificarea prezenței ruse în Atlantic, în contextul în care Londra susține că actualul nivel de investiții în apărare nu mai este suficient pentru menținerea avantajului strategic acumulat în ultimele decenii, informează DPA.
Marea Britanie, îngrijorată de activitatea Rusiei în Atlantic
Marea Britanie trebuie să își „intensifice” măsurile de apărare pentru a nu ceda teren în Atlantic, a avertizat șeful Royal Navy, în condițiile în care Rusia investește masiv în capabilitățile sale maritime, relatează dpa. Generalul Gwyn Jenkins a declarat că „avantajul de care ne-am bucurat în Atlantic după cel de-al Doilea Război Mondial este în pericol”, insistând că Moscova și-a consolidat flota nordică într-un ritm accelerat.
În cadrul unui discurs rostit luni la forumul internațional Sea Power de la Londra, Jenkins a precizat că în ultimii doi ani s-a observat o „creștere cu 30% a incursiunilor Rusiei în apele teritoriale” britanice. Activitatea navelor ruse de tip spion, inclusiv a navei Yantar, reprezintă una dintre cele mai vizibile provocări, iar el a subliniat: „Ceea ce se întâmplă sub valuri mă îngrijorează cel mai mult”.
Potrivit aceluiași oficial, „Rezistăm, dar nu pentru mult timp. Nu putem să ne complacem în situaţia dată. Potenţialii noştri adversari investesc miliarde. Trebuie să ne intensificăm eforturile, altfel vom pierde acest avantaj”. Guvernul britanic a anunțat recent că bugetul pentru apărare și securitate va ajunge la 5% din PIB până cel târziu în 2035.

Sursa foto: EVZ
Marea Britanie și aliații săi sunt pregătiți „să urmărească şi să descurajeze” submarinele rusești
Ministrul apărării, John Healey, a declarat că Marea Britanie și aliații săi sunt pregătiți „să urmărească şi să descurajeze” submarinele rusești, anunțând un program de milioane de lire sterline destinat protejării cablurilor și conductelor submarine. Noul concept de forță navală hibridă, „Bastionul Atlantic”, va integra vehicule autonome, sisteme bazate pe inteligență artificială, nave de război și avioane pentru detectarea și apărarea infrastructurii subacvatice.
Healey a afirmat pentru Press Association: „Ştim ce face Putin. Ştim ce dezvoltă Putin. Ştim că este un pericol pentru Europa şi pentru întreaga lume”. El a adăugat că Regatul Unit este capabil „să le detecteze, să le urmărească şi, dacă este necesar, să acţioneze pentru a le descuraja” atunci când vine vorba de submarinele rusești.
Angajamente financiare majore pentru apărarea britanică
Un purtător de cuvânt al guvernului a subliniat că executivul și-a asumat un obiectiv istoric: alocarea a 5% din PIB pentru securitatea națională începând cu 2035. Acesta a precizat: „Aceasta reprezintă o creştere generaţională a cheltuielilor pentru apărare şi securitate şi subliniază angajamentul Regatului Unit faţă de securitatea naţională, care îşi onorează angajamentul de lider în cadrul NATO. Am anunţat cea mai mare creştere susţinută a cheltuielilor pentru apărare de la sfârşitul Războiului Rece, care urmează să atingă 2,6% din PIB în 2027 şi o sumă suplimentară de 5 miliarde de lire sterline pentru apărare doar în acest an”.
Același purtător de cuvânt a adăugat că, în perioada actuală de revizuire a cheltuielilor, guvernul va investi resurse echivalente cu 270 de miliarde de lire sterline în domeniul apărării, pentru a evita revenirea la perioadele marcate de slăbirea capacităților militare și de subfinanțare. El a subliniat că Regatul Unit traversează „o nouă epocă de ameninţări”, ceea ce impune o regândire profundă a strategiei de apărare pentru a menține țara „mai sigură, mai stabilă pe plan intern şi mai puternică pe plan extern”.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.