Marcel Ciolacu despre nevoile Chișinăului. Cum susține România integrarea Republicii Moldova în UE

Marcel Ciolacu despre nevoile Chișinăului. Cum susține România integrarea Republicii Moldova în UESursa foto. Twittter

Republica Moldova are nevoie de securizarea frontierelor, iar nu de ajutor militar, iar România are obligația să o susțină în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit la Chișinău cu Igor Grosu, liderul Parlamentului Republicii Moldova. El face o vizită în Republica Moldova, timp de 2 zile, între 6 și 7 iunie, în cadrul căreia va avea mai multe întrevederi oficiale.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, efectuează, în zilele de 6 și 7 iunie, o vizită oficială în Republica Moldova. El a fost invitat de liderul Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. De altfel, cei doi au ieșit într-o conferință de presă în cadrul căreia au abordat teme legate de situația geopolitică actuală.

În acest context, Marcel Ciolacu a declarat că România trebuie să ajute Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană și să-i acorde asistență pe tot parcusul acestui demers. În opinia sa, Uniunea Europeană este singura șansă pentru dezvoltarea Moldovei și pentru desprinderea de sub influența Rusiei.

„Nu există o altă cale de dezvoltare pentru Republica Moldova decât intrarea în Uniunea Europeană. România trebuie să ajute Republica Moldova, are obligația de a ajuta Republica Moldova în tot acest parcurs. (...) Sperăm că în perioada următoare să accelerăm această dimensiune parlamentară, fiindcă Republica Moldova trece prin perioada de uniformizare a legislației, lucru pe care România l-a parcurs acum mai mult timp şi este păcat să nu lucrăm împreună la această legislație astfel încât să fim cât mai eficienți, iar Republica Moldova să fie membru cu drepturi depline al UE”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Situația geopolitică din regiune

Totodată, la conferința de presă, Marcel Ciolacu a abordat și situația regională de securitate. El a vorbit despre războiul dintre Rusia și Ucraina, estimând că acesta va dura multă vreme și va afecta pe toată lumea.

„Trăim vremuri complicate. Este un război, o agresiune asupra unui stat suveran, unde un popor a decis ce parcurs își dorește și a fost agresat nemilos şi total incorect. Aici cred că trebuie să vedem nu numai ce au făcut autoritățile, atât din Republica Moldova și din România, dar mai ales ce au făcut cetățenii, cât de mult s-au implicat în acest exod de refugiați. Cred că este un exemplu pentru toată Europa. Va trebui să ne implicăm în continuare. Pare că este un război de durată, dus de un dictator căruia îi va fi greu să își redimensioneze dorințele”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Moldova are nevoie de securizarea granițelor

Potrivit spuselor sale, Republica Moldova nu are nevoie de ajutor militar, în acest moment, dat fiind că prin constituție este un stat neutru. În schimb, are nevoie de securizarea granițelor, iar România trebuie să se implice mai mult în atingerea acestui obiectiv.

„Cred că Republica Moldova nu are nevoie de un ajutor militar. Din câte cunosc eu, Constituția Republicii Moldova prevede neutralitatea. În schimb, este nevoie de securizarea frontierelor, un lucru benefic pentru Europa. Aici este o zonă în care România ar trebui să se implice şi mai mult alături de Republica Moldova. Că să fiu mai exact, România este un scut pentru Republica Moldova şi așa trebuie să fie”, a subliniat Marcel Ciolacu.

După întrevederea cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele Camerei Deputaților de la București mai are pe agendă discuții cu premierul Natalia Gavriliţa, dar și cu șefa statului, Maia Sandu.