Manevră disperată a stângii din SUA. Ce vor Democrații să facă la Curtea Supremă

Manevră disperată a stângii din SUA. Ce vor Democrații să facă la Curtea Supremă

Sonia Sotomayor este în centrul unei furtunii, iar discuțiile sunt aprinse în tabăra Democraților, care vor să o împingă spre pensionare pentru a se asigura că înlocuitorul va fi numit de Joe Biden dintre magistrații cu vederi de extremă stânga, progresiști și „woke”, înainte ca președintele ales Donald Trump să își preia mandatul.

Scandalul vine în contextul în care, ca și în alte părți, justiția este extrem de politizată, judecătorii Curții Supreme, care are și rol de curte constituțională în SUA, împărțindu-se în funcție de vederile politice.

Astfel că, pe măsură ce președintele ales Donald Trump se pregătește să își preia funcția, Democrații se confruntă cu o cursă contra cronometru pentru a asigura prezența la Curtea Supremă a încă unui magistrat cu vederi de extremă stânga progresistă.

Viitorul judecătoarei Sotomayor pus în discuție de Democrații radicali

Legislatorii Democrați discută tot mai aprins despre viitorul judecătoarei Sonia Sotomayor de la Curtea Supremă.

Cu Democrații pierzând controlul asupra Senatului în recentele alegeri, tabăra progresistă se confruntă cu o fereastră critică de două luni pentru a o înlocui pe Sotomayor, care are în prezent 70 de ani, adică atât timp cât încă dețin puterea.

Ei sunt îngrijorăați că înlocuitoarea Soniei Sotomayor ar putea fi numită de Trump, care ar numi un conservator cu vederi de dreapta, scenariu pe care Democrații sunt hotărâți să îl evite.

Sotomayor ar putea demisiona în anumite condiții

Un senator Democrat a sugerat că Sotomayor ar putea demisiona cu anumite condiții, permițând plecarea ei doar atunci când un înlocuitor este confirmat.

Cu toate acestea, ideea aduce noi provocări: o demisie condiționată nu garantează că nominalizatul preferat de Sotomayor ar fi confirmat.

În plus, Democrații se confruntă deja cu un program legislativ aglomerat, ceea ce face dificilă perspectiva de a obține confirmarea unei numiri la Curtea Supremă.

Democrații se grăbesc să își confirme judecătorii

Judecătoarea J. Michelle Childs de la Circuitul D.C., numită de președintele Obama în 2009, este considerată de stângă progresistă americană drept o alegere bună pentru a o înlocui pe Sotomayor.

Cu toate acestea, Democrații explorează și strategii alternative, inclusiv concentrarea pe confirmarea judecătorilor de la instanțele inferioare în săptămânile rămase la cârma Senatului.

ciocan judecătorie

ciocan judecătorie / sursa foto: dreamstime.com

Pe măsură ce timpul trece, conducerea democrată trebuie să decidă cum să asigure cel mai bine prezența cât mai multor magistrați cu vederi de stânga radicală, înainte ca președinția lui Trump să înceapă.

Potențiala candidată pentru a o înlocui pe judecătoarea Sotomayor

Unul dintre principalii candidați menționați este judecătoarea J. Michelle Childs de la Curtea de Apel a Districtului Columbia, care a fost numită în funcție de președintele Obama în 2009, conform economictimes.indiatimes.com.

Democrații o consideră o candidată puternică pentru a menține echilibrul ideologic la Curtea Supremă.