Cea mai mare greșeală a lui Trump din primul mandat prezidențial. Republicanul a vorbit trei ore în podcastul lui Joe Rogan
- Ionel Sclavone
- 27 octombrie 2024, 11:06
Donald Trump a apărut în podcastul lui Joe Rogan, considerat cel mai important din Statele Unite. Candidatul republican a vorbit timp de trei ore, abordând o multitudine de teme.
În urmă cu doi ani, Joe Rogan l-a descris pe Trump drept „o ameninţare existenţială la adresa democraţiei”. El a refuzat să-l primească în emisiunea sa. Cei doi au părut prietenoşi vineri, vorbind despre prietenii comuni, între care și Elon Musk. Miliardarul este un susținător al candidatului republican.
Donald Trump despre greșeala primului mandat
Candidatul republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite a vorbit, în podcast, despre „cea mai mare greșeală” a primului său mandat. Donald Trump a spus că a ales „câteva persoane pe care nu ar fi trebuit să le aleg”. El a făcut referire la cei care acei colaboratori care nu i-au împărtășit opiniile izolaționiste și care, ulterior, l-au criticat.
„Neoconservatori sau oameni răi sau oameni neloiali. (...) Un tip ca Kelly, care era un bătăuş, dar o persoană slabă”, a spus Trump.
Între cei nominalizați este fostul șef de cabinet John Kelly. Acesta a avut apariție, zilele trecute, în The New York Times, în care a spus despre Donald Trump că avea „tendințe fasciste”. De asemenea, candidatul și-a atacat fostul consilier pe probleme de securitate națională, John Bolton, pe care l-a descris drept „un idiot” care îi era util uneori.
„A fost bun într-un anumit fel. (...) Este un nebun. Şi de fiecare dată când am avut de-a face cu o ţară, când au văzut acest nebun stând în spatele meu, au spus: «Oh, omule, Trump va intra în război cu noi». El a fost cu Bush când au mers prosteşte în Orientul Mijlociu”, a spus Trump.
L-a trimis la plajă pe dictatorul nord-coreean
Donald Trump a povestit cum a ajuns să-l întâlnească pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un. El a spus că după discuțiile pe care le-a avut cu acesta, n-ar mai fi avut probleme cu Coreea de Nord.
„Până când am terminat, nu am avut nicio problemă cu Coreea de Nord”, a spus Trump.
El a povestit că l-ar fi îndemnat pe dictatorul comunist să nu-și mai construiască stocul de arme nucleare. Se pare, însă, că acesta nu l-a luat prea în serios, chiar dacă Donald Trump i-a propus ca alternativă să meargă la plajă.
„I-am spus: «Faci vreodată altceva? De ce nu o iei mai uşor? Du-te la plajă, relaxează-te». Am spus: «Întotdeauna construieşti nucleare, nu trebuie să o faci. Relaxează-te!» Am spus: «Hai să construim nişte apartamente pe ţărmul vostru»”, a povestit Donald Trump în podcast.
Donald Trump convins că Putin n-ar fi atacat Ucraina
Candidatul republican s-a arătat convins că Vladimir Putin nu ar fi invadat Ucraina dacă el ar fi fost președintele Statelor Unite. Donald Trump a povestit că vorbea destul de des cu Vladimir Putin și crede că acesta l-ar fi ascultat. El a afirmat că Rusia a atacat Ucraina pentru că „în primul rând, nu-l respectă deloc pe Biden”.
„I-am spus: «Vladimir, nu vei invada»(...) Obişnuiam să vorbesc cu el tot timpul. (...) Nu vă pot spune ce i-am spus, pentru că cred că ar fi nepotrivit, dar într-o zi vă va spune, dar el nu ar fi intrat niciodată”, i-a spus el lui Rogan.
În acest context, a trecut și la alegerile pierdute din 2020, despre care a afirmat că ar fi fost fraudate masiv. Întrebat de dovezi, pentru a-și susține aceste afirmații false, Donald Trump a declarat că le va prezenta altă dată.
„O vom face altă dată. Aş aduce documente pe care nu le-aţi crede, atât de multe documente diferite. Acele alegeri au fost atât de fraudate, au fost cele mai fraudate”, a afirmat Trump.
https://t.co/CI6i32zH9j pic.twitter.com/sDS23DBEY5
— Joe Rogan (@joerogan) October 26, 2024
Trump își insultă contracandidata democrată
Candidatul republican a folosit ocazia ca să-și atace adversarii politici și să-și laude aliații. El a numit-o pe candidata democrată Kamala Harris, o „persoană cu un IQ foarte scăzut”. Despre Gavin Newsom, guvernatorul Californiei a afirmat că este unul dintre cei mai răi din lume.
Pe de altă parte, a spus despre Elon Musk, care îl susține că ar fi „cel mai grozav tip”. Totodată a afirmat că este „complet” angajat să-l aducă pe Robert F Kennedy Jr într-o potenţială nouă administraţie Trump. Despre acesta a spus că-l va lăsa să „se concentreze asupra sănătăţii”. Kennedy Jr este cunoscut drept un critic al vaccinării.
În podscastul lui Joe Rogan, candidatul republican a abordat și problema sănătății sale. Democrații l-au presat să-și facă publice fișele medicale, după ce Kamala Harris le-a publicat pe ale sale. Echipa sa a declarat la acea vreme că medicul său l-a descris ca având o „sănătate perfectă şi excelentă”. Donald Trump nu și-a prezentat, însă dosarul medical.
Nici de această dată, nu a abordat direct subiectul dar a spus că, în timpul unui examen fizic, medicii l-ar fi apreciat pentru capacitatea de a alerga pe bandă. El nu a spus când s-a întâmplat acest lucru, dacă examenul a fost de dată recentă sau mult mai vechi.